Industria farmaceutică

Când europenii servesc drept cobai

Publicat pe 23 decembrie 2010 la 08:26

"Este viitoarea etapă a mondializării, şi sunt motive bune de a dori ca acesta să nu fie cazul", constată Vanity Fair. Din ce în ce mai mult, laboratoarele farmaceutice americane îşi testează medicamentele în străinătate, pe persoane care nu beneficiază de toate garanţiile de siguranţă. Această tendinţă priveşte ţările din lumea a treia dar şi Europa, precizează mensualul din New York. Din 2004 în 2007, partea de eseuri clinice efectuate în Statele Unite a scăzut cu 5.2%, în timp ce ea creştea cu 16% în Europa de Est, cu 12% în Asia şi cu 10% în America latină.

Avantajul pentru laboratoare, explică Vanity Fair, este faptul că ele fac testele în condiţii mai puţin stricte şi mai puţin costisitoare, de a obţine rezultate pozitive şi "de a convinge astfel Food and Drug Administration că medicamentele sunt sigure şi eficace pentru americani". În 2008, 80% din produsele supuse FDA au fost testate în afara Statelor Unite, ceea ce reprezintă 58 788 de teste. 876 dintre ele au avut loc în România, 589 în Ucraina, 716 în Turcia. Estonia, Polonia, Rusia, Lituania, Slovacia sau Croaţia sunt şi ele ţări apreciate de laboratoare.

În afara oricărui control serios, aceste teste sunt adeseori mortale. Revista citează exemplul unui test pentru un vaccin contra gripei efectuat într-un refugiu pentru cei fără domiciliu fix, la Grudziadz, în Polonia. Plătiţi cu 2 dolari, "cobaii credeau că vor primi un vaccin normal. Nu a fost cazul. Cel puţin 20 dintre ei au murit".

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect