Alegeți o limbă
Cei care, în străinătate, urmăresc cât de cât ştirile despre Olanda, ştiu că în acest moment totul se învârteşte în jurul unei singure întrebări: “Ce s-a întâmplat cu această ţară tolerantă?” Această întrebare reflectă o dezamăgire sinceră, dar înseamnă de asemenea o trecere printr-un nou ansamblu de stereotipuri. Aşa cum odinioară toţi corespondenţii scriau despre libertatea aparent nelimitată în ţara lalelelor, acum toţi caută cu sârguinţă exemple pentru a ilustra convulsiile prin care trece ţara.Şi nici nu este atât de greu, ocaziile sunt de în ce mai numeroase în ultimul timp, culminând recent cu “site-ul care adună plângerile împotriva muncitorilor est-europeni”, a polonezilor în special, căci sunt cei mai numeroşi în Olanda [site-ul lansat de Partidul Libertăţii îndeamnă la semnalarea comportamentului imigranţilor, considerat deranjant]. Dar oare îşi dă cineva silinţa, în înaltele sfere guvernamentale, să citească seria deprimantă de articole despre Beschwerdeportal, Ost-Pranger, L’appel à dénoncer les migrants, the anti-Polish hotline ori The Dutch anti-immigration website? [toate titluri care desemneaza site-ul anti-imigratie olandez] Şi mă limitez aici la limbile germană, franceză şi engleză.
Această indignare din alte ţări se datorează în mod evident propriilor lor interese. Cei zece ambasadori ai ţărilor din Europa Centrală şi de Est care, într-o scrisoare deschisă, s-au indignat împotriva acestui site, ar avea multe de explicat privind drepturile minorităţilor în propriile lor ţări. Iar în ceea ce priveşte Parlamentul European, se poate spune clar: cu cât influenţa este mai modestă, cu atât cuvintele sunt mai dure. De altfel, există probleme reale în jurul liberei circulaţii a persoanelor în Europa - şi chiar mai multe din momentul în care România şi Bulgaria s-au alăturat Uniunii Europene.
Pata de pe covor continuă să se întindă
Toate aceste lucruri sunt adevărate, dar între timp, pata de pe covor continuă să se întindă. Aceasta este ceea ce nu înţelege suficientprimul ministru Rutte. La Bruxelles şi pretutindeni, există acum impresia că la Haga se minte cu privire la adevărata influenţă a lui Wildersasupra guvernului [pe care acesta îl sprijină fără să participe].
Acest caz nu este izolat. Criza caricaturilor [daneze] demonstrase deja felul în care conflictele dintre guverne se amplifică în urma evenimentelor dinăuntrul societăţilor naţionale. Publicarea acestor caricaturi ale lui Mahomed a dus la un val de reacţii în Orientul Mijlociu. Invers, conflictele în străinătate vor avea din ce în ce mai multe repercusiuni în oraşele noastre, aşa cum s-a putut din nou vedea săptămâna trecută, cu un atentat împotriva unei moschei din Bruxelles, legat de războiul civil în Siria.
Aceste frontiere din ce în ce mai subţiri între ţara noastră şi străinătate, unde imigraţia joacă un rol esenţial, necesită o diplomaţie activă. Guvernul precedent [coaliţie între creştin-democraţi şi social-democraţi condusă de Jan Peter Balkenende] era mai vigilent asupra acestui subiect. Când Wilders şi-a scos [în 2008] filmul său “Fitna”, despre Islam, consecinţele nocive au fost subtil îngrădite. Ameninţarea reacţiilor violente din partea Orientului Mijlociu a fost atenuată printr-o serie de iniţiative, în care au intervenit şi personalităţi de prim plan ale comunităţii musulmane.
Olanda, o ţară divizată
O diplomaţie de acest gen este eficace numai dacă se bazează pe un consens rezonabil. Tăcerea jenată a lui Rutte arată o ţară divizată în faţa lumii exterioare. Există diferenţe fundamentale în materie de imigraţie între partidele care susţin guvernul, iar dezacordul în sânul majorităţii nu a făcut decât să crească în ultimii ani. La început nu era vorba decât de natura islamului: este o religie sau o ideologie politică? Această discordie putea încă fi pusă deoparte printr-un "agreement to disagree" (un acord pentru a fi în dezacord). Acum, diferenţa de opinie a ajuns la baza integrării europene: libera circulaţie a persoanelor. “Site-ul web de plângeri” lasă de înţeles că nu toţi cetăţenii UE trebuie trataţi în mod egal, iar fondatorii acestuia consideră că deschiderea graniţelor este o mare greşeală.
Ceea ce ascunde o diferenţă şi mai substanţială în modul de abordare a imigraţiei. Atunci când politicienii din Partidul Libertăţii (PVV) propun să numim alohtoni până la a treia generaţie de imigranţi, adică nepoţii primilor imigranţi, este evidentă alegerea implicită. Şi anume că noi-veniţii şi descendenţii lor - în 2025 va fi vorba despre aproximativ un sfert din populaţie - nu vor face niciodată cu adevărat parte din societate.
Site-ul de plângeri şi tăcerea lui Rutte scot în evidenţă o diviziune din ce în ce mai mare. Condamnarea din partea Parlamentului European este îngrijorătoare, dar şi mai penibilă este timiditatea partidelor de centru, inclusiv a celor din opoziţie. Acestea nu au reuşit încă să găsească un discurs conţinând o viziune de viitor pentru economie şi pentru simbolismul unei societăţi de imigraţie. În zece ani, s-a spus totul despre integrare, dar tot nu reuşim să ieşim din impasul politic.
