Republica Cipru comemorează a 35-a aniversare a invaziei din partea de nord a insulei. În dimineaţa zilei de 20 iulie, la ora 5, povesteşte cotidianul Phileleftheros, sirenele au răsunat în toată ţara pentru a aminti faptul că 40 000 de soldaţi turci au invadat 37 la sută din teritoriu. Ankara răspunsese unei lovituri de stat a ciprioţilor greci. Cotidianul notează faptul că negocierile de pace stagnează în ciuda viitoarei deschideri a unui nou punct de trecere între cele două părţi ale insulei, le Limnitis. Unii pariază totuşi pe un nou plan de reunificare, urmat de un referendum în 2010. "Paşi mici pe o coardă întinsă", titrează cotidianul.
Phileleftheros explică faptul că Nicosia a profitat de această aniversare pentru a blama Turcia. Aceasta din urmă, care este "cheia rezolvării problemei cipriote", trebuie să stopeze cât mai repede posibil intenţiile personale de a întreprinde căutări de petrol în apele cipriote. Preşedintele Dimitris Christofias a sesizat Naţiunile Unite şi Uniunea Europeană.