Conservatorii lituanieni declară război homosexualilor

Publicat pe 13 iulie 2009 la 13:59

Parlementul lituanian a examinat într-o primă lectură un proiect de lege care vizează penalizarea incitării la raporturi sexuale cu o persoană de acelaşi sex. Dacă această reformă a Codului Penal trece peste cele două texte care au mai rămas, "homosexualii ar putea fi condamnaţi la munci de interes general, la menzi şi chiar la detenţie", informează cotidianul polonez Dziennik. Pedepsele pentru "dezordine homosexuală a ordinii publici" ar putea să fie aplicate indivizilor dar şi asociaţiilor. Opoziţia conservatoare şi eurosceptică a partidului Ordine şi Justiţie (TIT) reclamă amenzi cu sume cuprinse între 325 şi 1750 de euro.

Cu câteva luni în urmă, Parlamentul a fost chiar sesizat asupra unui proiect de lege vizând asimilarea homosexualităţii cu zoofilia şi chiar necrofilia. Textul intenţiona să condamne şi aserţiunile favorabile homosexualităţii la amenzi şi pedepse cu închisoarea. Stânga şi asociaţiile lituaniene de apărare a drepturilor homosexualilor au fost şocate la examinarea acestor legi. "Este o idioţenie şi o ruşine", afirmă Marija Pavilioniene, aleasă a partidului social-democrat Ausrine. Până una-alta, conservatorii au precizat scopul acestor proiecte de lege. Potrivit lui Petras Grazulis, membru al Tribunei Poporului şi iniţiator al proiectului, "este vorba ca aceste persoane să fie împiedicate să impună altora agresivitatea stilului lor de viaţă". Pentru Petras Luomanas, membru al Partidului Patriotic, la putere, "din cauza acestei propagande, tinerii încep să accepte fără să clintească clişeele potirivt cărora un homosexual este un european progresist, în timp ce heterosexualii sunt ţărani ignoranţi".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect