Germanii vin. Intrând în cameră, vorbesc încet. Puţin intimidaţi, zâmbitori : este important să nu confirme prejudecăţile, de exemplu, că ar vorbi cu voce tare. Reputaţia este deja destul de pătată. Şi vor să trăiască aici, să pară agreabili, pentru că sunt străini, migranţi.

Este aproape ora şapte seara la Zurich. Aceasta este o "serată de integrare pentru germanii care trăiesc în Elveţia". Pe masă se află ceva lectură*. "**Salut, Gummihälse (gât de cauciuc). De ce germanii, uneori, ne apasă pe sistem*". Gât de cauciuc ? Imaginea vine de la tinerii medici interni germani care aprobă atât de energic din cap atunci când vorbesc cu superiorii. În linii mari, această expresie indică caracterul oportunist al germanilor, sau cel puţin ceea ce trece astfel în ochii elveţieni.

Christiana Baldauf îşi întâmpină oaspeţii. "Am ajuns la concluzia că acest curs de seară a devenit esenţial", explică patroana Serviciului de integrare din Zürich.

În iunie anul trecut, ziarul elveţian Blick i-a decernat lui Peer Steinbrueck titlul de "cea mai detestată persoană din Elveţia". Ministrul german al finanţelor, acest vecin din nord dispunând de o putere uneori tulburătoare, ameninţa să atace paradisurile fiscale, cu alte cuvinte Elveţia. A mers până la a compara Confederaţia Elveţiană cu o republică bananieră. Un deputat elveţian de mâna a doua, creştin-democrat, a declarat că "Steinbrueck îmi aminteşte această generaţie de germani care cutreierau străzile noastre în haină şi cizme din piele, un brasard în jurul braţului, cu şaizeci de ani în urmă".

250 000 de cetăţeni germani în Elveţia

În mijlocul acestor focuri încrucişate, germanii din Elveţia. Ei nu au fost niciodată atât de numeroşi. Cu 250 000 de oameni, această comunitate vine doar după cea a italienilor, şi în faţa portughezilor şi sârbilor. De la semnătura acordului privind libera circulaţie a persoanelor între Elveţia şi Uniunea Europeană, în 2004, numărul de cetăţeni germani care trăiesc în Elveţia s-a dublat. În fiecare lună, aproape 3 000 de nou-veniţi trec munţii cu contracte de muncă cu normă întreagă şi salarii generoase.

Această tendinţă îngrijora deja câţiva, spune Baldauf arătând un număr de Blick sub plastic care se întreabă în prima pagină : "Câţi germani întreţine Elveţia ?". Germanii sunt noii ţapi ispăşitori ai Elveţiei, luând această poziţie de la albanezi, care îi înlocuiseră pe italieni în ultimii ani.

Cum să comanzi o bere fără să te faci remarcat

În această serată, accentul este pus pe capacitatea de a face compromisuri. "Este prost văzut să faci pe durul în faţa colegilor de muncă". Iată de ce nu este atât de uşor pentru mulţi expatriaţi în poziţii de răspundere întrucât în Germania nu trebuie arătată slăbiciune. Aici, aerul lor de atoateştiutori este şocant. Pentru a exprima o opinie critică, ar trebui utilizate formule de genul : "Înţeleg ce spui. Dar poate că... " Şi condiţionalul – atât de important în Elveţia ! La restaurant de exemplu, este mai potrivit a spune : "Ar fi posibil, vă rog, să am, poate, o bere ?"

Dacă continuă să vorbească germana clasică, naţionalul german va trece drept arogant. Dar dacă încearcă să vorbească Grüezi (n.t. echivalentul a Bună ziua în dialectul german vorbit în Elveţia), va fi suspectat de a dori să-şi bată joc de accentul elveţian. Soluţia la această problemă apare în ultimul capitol abordat în această seară : problemele sentimentale. Germanii nu ar trebui să se aştepte la mari efuziuni emoţionale. Şi totuşi, aproape 20 000 sunt căsătoriţi cu elveţieni. Deci diferenţele noastre nu sunt insurmontabile.