\

\

În timp ce aici, în Portugalia, continuăm să dezbatem asupra politicilor de finanţare a artelor, mai la Nord, Danemarca, o ţară de două ori mai mică şi mai puţin populată decât a noastră, a devenit unul dintre cele mai importante state în domeniul producţiilor cinematografice.

Cum a reuşit asta? Concentrându-şi eforturile asupra copiilor şi a tinerilor. Care este interesul de a cheltui banii contribuabilului pentru a subvenţiona filme? De ce nu pot avea singuri "grijă" de ei înşişi? Henrik Bo Nielson, directorul Det Dansk Filminstitut (Institutul danez de cinematografie), ne explică faptul că politicienii au răspuns deja la aceste întrebări într-un mod convingător şi într-o perspectivă pe termen lung la începutul anilor 1970.

În Danemarca, au fost puse întrebări importante, dar care nu mai fac subiectul unei dezbateri. În plus, răspunsurile luau în considerare ambiţiile pe care le fixam în raport cu cetăţenii, şi mai ales cu copiii. Ambiţii care nu au încetat să se dezvolte.

60 de spectatori pe reprezentaţie

Fapt ce se reflectă perfect în legea care, în anii 1980, a stabilit că un sfert din suma totală a subvenţiilor vărsate în fiecare an în cinematografie – în jur de 70 de milioane de euro – trebuia să fie investit în activităţi şi producţii vizând copiii şi tinerii.

Cifrele vorbesc de la sine: în fiecare an, în Danemarca, se vând aproape 13 milioane de bilete în 162 de săli de cinema din ţară, ceea ce înseamnă o medie de 60 de spectatori pe reprezentaţie. În Top 20 al celor mai văzute filme, numărul producţiilor daneze variază între cinci şi opt în funcţie de an.

Statul finanţează în medie 25 de lungmetraje şi 30 de documentare; bugetul mediu pentru un film este de 2,5 milioane de euro, iar statul finanţează aproape 33% din cheltuieli. În Portugalia, în 2010, s-au vândut 16,5 milioane de bilete; 22 de lungmetraje au văzut lumina zilei, dar nicio producţie portugheză nu a intrat în Top 40. Piaţa cinematografiei daneze, care include proiectarea în săli obscure şi difuzarea pe canalele publice, numără aproape 22% din filmele naţionale (în Portugalia, acest procent este de 2,5%)

Bo Nielsen n-are nicio îndoială asupra faptului că aceste cifre sunt fructul calităţii atinse de cinematografia daneză, a ajutoarelor financiare, dar mai ales a "talentului" şi "plăcerii" care continuă să crească de ani de zile. "Dacă este ceea ce dorim, continuă el, atunci trebuie să recunoaştem că trebuie să punem în practică o politică cinematografică naţională, cu subvenţii. Ne este imposibil să trăim din transformarea în simplă marfă din prezent a cinematografiei, producând în acelaşi timp filme de bună calitate.

Din fericire, aproape toate filmele europene consideră că o susţinere financiară este necesară. Ideea – care traversează toată Europa – este că fiecare poate avea posibilitatea de a-şi spune propria poveste. Constatăm că, după cum arată cifrele frecventării, cetăţenii danezi care finanţează filmele prin impozitele lor profită de acestea din urmă."

Atenţia acordată celor mai tineri

Dar această istorie de succes a început atunci când atenţia se acorda formării profesioniştilor din acest domeniu, cu mult înainte ca această politică a subvenţiilor să intre în vigoare. Şcoala de cinematografie daneză, care a primit enorme subvenţii de la stat, a înflorit în anii 1970. În anii excepţionali, ea reuşeşte să lanseze şase regizori pe piaţă, dintre care unul sau doi vin dintr-o altă ţară scandinavă. Asta creează un climat de competiţie care atrage tineri creativi.

"Nu este necesar să consacrăm cea mai mare parte a bugetului pentru filme pe care cei mai mulţi oameni vor să le vadă, spune Bo Nielson. Dacă am face-o, ajutoarele financiare ar fi aproape toate consacrate comediilor familiale şi filmelor cu vampiri. Ca şi pentru ajutoarele pentru artă, trebuie să ne concentrăm asupra a ceea ce piaţa tinde să trateze cu dispreţ. Să avem politicieni care acceptă să investească aproape un milion de euro într-un film pe care îl văd puţini oameni, cu condiţia să fie interesant din punct de vedere artistic, va continua să determine progresul cinematografiei."

Cheia succesului este atenţia acordată celor mai tineri. Un sfert din bugetul anual pentru sectorul cinematografiei este investit în filme pentru copii. Asta are un impact colosal. Acest lucru vrea să spună că este mai uşor să finanţăm producţii din alte genuri când numărul spectatorilor creşte. În 2010, de exemplu, un sfert din sutele de mii de spectatori ai Cinematecii din Copenhaga aveau mai puţin de 7 ani.

Există deci o strategie stabilită, o strategie care se întinde până la marketing şi distribuţia de filme, proiectate în mod regulat în sesiunile rezervate şcolilor. În fiecare an, programele sunt elaborate pentru astfel încât toţi copiii de vârstă şcolară sau preşcolară să aibă acces la ele. Există ghiduri pentru profesori (accesibile în egală măsură părinţilor), pentru ca filmele să poată fi studiate. O importantă colecţie de mai multe sute de scurtmetraje şi de documentare pot fi descărcate gratuit de pe site-ul gestionat de Institut.

Pentru Bo Nielsen, ajutorul acordat cinematografiei pentru tineri şi copii este şi o problemă de justiţie socială. "Copiii din clasele medii şi superioare merg deseori la cinema, este evident. Ei primesc o educaţie bună. Dar copiii din clasele mai defavorizate vor avea oare ocazia de a merge la cinema dacă statul nu intervine? Răspunsul este nu, nu vor avea această şansă."