Până la urmă, din infernul de la Toulouse s-a ivit un fanatic al lui Allah. Nu un paraşutist neonazist zămislit în măruntaiele întunecate ale istoriei Franţei, ci un soldat al acestei intifada zilnice care înflăcărează suburbiile franceze.

O gherilă surdă clocoteşte de la Toulouse la Paris, în aceste "teritorii pierdute ale Republicii", cum au fost botezate de un celebru pamflet documentatdenunţând anti-semitismul obişnuit care există în şcolile din periferie Acest rău întunecat şi atât de tenace în Franţa leagă cele două piste explorate de anchetatori şi de opinie în aceste zile marcate de nebunia ucigaşă : trei soldaţi tineri (de origine nord-africană) ucişi cu sânge rece, un altul grav rănit şi alte patru persoane (trei copii şi un bărbat) urmărite şi împuşcate ca nişte animale în şcoala evreiască Ozar-Hatorah din Toulouse, oraşul roz [din cauza materialului de construcţie tradiţional, cărămida din argilă arsă] care găzduieşte mormântul Sf. Toma de Aquino, cel mai raţional dintre filosofii creştini.

Iniţial s-a crezut că ucigaşul ar putea fi unul dintre cei trei paraşutişti radiaţi din regimentul al şaptesprezecelea de paraşutişti din Montauban, din cauza simpatiilor lor neonaziste. Ziarele au publicat o fotografie a celor trei bărbaţi executând salutul hitlerist, înfăşuraţi într-un steag cu zvastica. Tineri fanatici, francezi, albi. Ei aveau biografia-tip a asasinului, cel care se răzbună pe fraţii de arme care l-au denunţat, şi ucide trei soldaţi de origine maghrebină înainte de a ataca evrei într-o şcoală. Prototipul militantului lepenist [de la Le Pen, Marine, şeful Frontului Naţional, candidata extremei drepte la prezidenţialele franceze], ceea ce nu înseamnă că toţi alegătorii anterior ai lui Jean-Marie Le Pen şi acum ai fiicei sale, Marine, sunt acum asasini potenţiali.

Insula Utøya – Toulouse, două scenarii diferite, dar cu un numitor comun

Realitatea ne-a desemnat un alt vinovat, Mohamed Merah, francez de origine algeriană (un "imigrant de a doua generaţie", conform oximoronului de folosinţă obişnuită), care, la unu dimineaţa ieri, a sunat la canalul de televiziune France 24, pentru a dezvălui motivele unei astfel de atrocităţi ziaristului de serviciu – Ebba Kalondo, o femeie de origine africană (suntem într-o societate multietnică) cu vocea blândă şi molcomă. Mohamed Merah a declarat a fi afiliat cu Al-Qaida şi a declarat că a vrut să se "răzbune pentru fraţii noştri cei mici şi surorile noastre cele mici din Palestina", şi să denunţe legea care interzice voalul islamic integral pentru femeile musulmane, precum şi participarea armatei franceze în războiul în Afganistan.

Cum este posibil ca două scenarii atât de diferite şi chiar opuse să fi fost luate în considerare pentru a explica acest masacru? Răspunsul este că ambele erau la fel de plauzibile. Teroristul islamic ca şi paraşutistul neonazist aparţin drojdiei societăţii, două coşmaruri opuse şi care totuşi trăiesc împreună şi nu se neutralizează reciproc, ci dimpotrivă se întăresc unul pe celălalt.

Scurt-circuitul care a fost observat la Toulouse se întâmplase deja în iulie la Oslo, în timpul masacrului comis de fanaticul Anders Behring Breivik: opt morţi în explozia unei bombe, 69 de morţi împuşcaţi într-o tabără de tineri social-democraţi. Prima ipoteză a fost cea a unui act comis de către terorişti islamici împotriva unor tineri occidentali. Şi totuşi, vinovatul era un norvegian blond de treizeci de ani, care se numea el-însuşi un creştin fundamentalist şi pro-Israel, ostil multiculturalismului, marxismului şi islamismului. El a vrut să lovească tineri socialişti, socialişti pe care îi considera responsabili pentru o imigraţie musulmană masivă.

Campania este în paranteze, politica a încremenit

Două coşmaruri diferite, deci, dar complementare şi compatibile, în asemenea măsură încât politica a încremenit câteva ore în timpul unei campanii prezidenţiale deosebit de crâncene. Din respect pentru victime, desigur, conform acestui "savoir-vivre" care se predă în şcoli în Franţa. Dar şi pentru a aştepta concluziile anchetei, pentru a nu comite gafe. Tonul este ferm, [preşedintele Nicolas] Sarkozy şi-a făcut din tema imigraţiei şi a străinilor principalul argument pentru a o contracara pe Marine Le Pen, şi a mers atât de departe încât Wall Street Journal l-a poreclit "Nicolas Le Pen". Preşedintele promite francezilor o Franţă mai puternică şi mai închisă. El nu a exclus o suspendare a Tratatului Schengen privind libera circulaţie a persoanelor între ţările UE. O perspectivă care a indispus-o puternic pe Angela Merkel, căreia pare să-i fi pierit cheful de a participa la mitingurile electorale ale lui "Sarko", aşa cum promisese. Iată climatul care domneşte astăzi în această Franţă unde Mohamed Merah, celula Al-Qaida singuratică şi aflată în perpetuă aşteptare, a decis să treacă la acţiune. Ar fi putut fi un paraşutist neonazist. În schimb, este fantoma lui Bin Laden. Ceea ce desigur nu este liniştitor.