"Ieri, şeful meu mi-a spus că voi pleca la pensie la 60 de ani în loc de 58. Dar mă crede poate spaniol ! Vă spun eu, ni se instalează sistemul american aici, în Grecia, leagănul Europei ! Nu este posibil ! Mai degrabă murim !" Nicos Anvaris, 52 de ani, muncitor în construcţii, manifesta ieri dimineaţă [10 ianuarie], sub burniţă, în Piaţa Constituţiei la Atena, împreună cu mai multe mii de protestatari. Austeritatea salarială, "sacrificiile injuste şi ineficiente", cum le-au proclamat sindicatul Adedy afiliat ultimului Partid Comunist stalinist din Europa (KKE), Nikos şi tovarăşii săi, 700 000 de angajaţi din serviciul public, nu le vor.

Greva, în Grecia, face parte din viaţa de zi cu zi. Cea de ieri, totuşi, avea un gust mai sărat decât de obicei. Statul grec este secătuit, ruinat, încovoiat. Prim-ministrul Papandreu, abia ales, are cuţitul la gât. Euro-ul se prăbuşeşte, pentru că speculatorii mizează pe falimentul administraţiei sale. "Leagănul Europei" trebuie să cerşească la Bruxelles. Miza este uriaşă: acum Europa s-a pus în faţa Greciei şi încasează atacurile capitalurilor care vânează prăzile slăbite.

În mulţimea de manifestanţi de la Atena, toţi ştiu acest lucru. Dar nimănui nu-i pasă. Este ca şi cum "statul grec" şi "grecii" ar fi două concepte perfect deconectate. "Se poate spune că Grecia nu mai are stat de la al doilea război mondial, explică Helene Ahrweiler, directoarea Teatrului Naţional din Atena. Politicienii gerează instituţii, infrastructuri care nu funcţionează. Lipsa de stat, asta este boala greacă !"

O Grecie săracă cu greci bogaţi

Este adevărat, cei 11 milioane de greci nu sunt săraci. Dar Grecia este. Pentru că aproape nimeni nu îşi plăteşte impozitele. În cartierul şic Kolonaki, se poate bea în fiecare dimineaţă o cafea în barul Dakapo, între medici, arhitecţi, industriaşi şi înalţi funcţionari care declară venituri anuale de 10 000 de euro. Fiecare are cel puţin o casă în Mykonos, o alta la Hydra, apartamente somptuoase în capitală, maşini de sport şi rezidenţe, conturi bancare în străinătate. "Elita" greacă practică evaziunea fiscală cu pasiunea care o depun noii practicanţi când învaţă golf. Dar cei mai puţin bogaţi au şi ei felurile lor de a-şi ruina ţara.

Banca Mondială consideră că 35% din economia greacă funcţionează "la negru". Economiştii locali cred că această cifră este îndulcită. De altfel, atunci când unul este întrebat care este salariul median din ţară, pufneşte în râs. Salariul minim este de 700 de euro pe lună. "Aceasta nu înseamnă nimic, toată lumea are două sau trei locuri de muncă", explică Richard Someritis, editorialist pentru cotidianul de centru-stânga To Vima.

Este şi mai valabil pentru funcţionarii greci, care reprezintă 32% dintre salariaţi şi 40% din cheltuielile publice. "Şapte funcţionari din zece nu lucrează în această ţară", spune Gikas Hardouvelis, profesor de economie la Universitatea din Atena. Ei încă primesc bonusuri pentru "utilizarea de computer", "responsabilitate"... Vameşii greci au câştigat chiar şi o primă pentru a ajunge la locul de muncă la timp. Cele mai multe dintre aceste prime nu sunt impozitate, dar de multe ori dublează salariile. "În Franţa, se indignă Dl. Someritis*, măcar aveţi trenuri care merg. Aici, nu avem decât deficite !*"

Criza din Grecia nu este economică, ci politică şi socială

Se consideră că Papandreu intenţionează să comande publicarea în ziare a listei celor mai mari defraudatori ai fiscului, o metodă care ar putea opri evaziunea fiscală. Şi semnala întoarcerea la un minimum de justiţie în faţa impozitelor. Pentru moment, Dl. Papandreu este susţinut de 60% dintre greci. Va avea ceva de lucru, pentru că criza din Grecia nu este economică, ci politică şi socială. "Ne-am pierdut coeziunea socială, explică scriitorul Takis Theodoropoulos, am trecut într-o clipă de la o societate comunitară la o societate aşa-zis deschisă, adică individualistă, o societate dură şi violentă. Este foarte nou pentru noi. Grecii sunt copii". Berlin, Paris şi Washington cer acum copilului să crească. Repede, foarte repede.