Alegeți o limbă
La sfârşitul lunii trecute în Liga Campionilor, într-un meci împotriva Barcelonei, Cristiano Ronaldo a încercat un dribling însă a fost prins în capcană şi a pierdut mingea. Sir Alex Ferguson, irascibilul manager al lui Manchester United, a sărit de pe bancheta unde era aşezat ca şi cum ar fi vrut să - şi dojenească protejatul.
Dar şi-a reluat foarte repede locul pentru că nu mai avea rost să se obosească pentru un viitor '"fost angajat". Ca şi cum Sir Alex i-ar fi spus deja la revedere lui Ronaldo. United calculase că Real Madrid va oferi cel mai mult – iar acordul de ieri a confirmat recordul mondial de 95 milioane de euro – aşa că a meritat.
La fel ca fuziunile în afaceri, transferurile în fotbal rareori înseamnă valoare adăugată.
Rareori acestea ajută echipele să câştige premii ori să facă profit. Transferurile pe piaţa fotbalului sunt iraţionale. Cumpărarea lui Ronaldo este cea mai bună dovadă în acest sens. Suma pe care un club o cheltuie pentru transferuri nu are prea mare legatură cu succesul echipei. Stefan Szymanski, profesor de economie la Cass Business School din Londra, a analizat sumele cheltuite de 40 de cluburi engleze între 1978 şi 1997 şi a ajuns la concluzia că aceste sume cheltuite influenţează doar într-un procent de 6% poziţia cluburilor în ligă. Pe de altă parte, aceste sume influenţează în proporţie de 92% variaţia salariilor. Cu cât un club îşi plăteşte mai mult jucătorii cu atât mai mari sunt aşteptările. Dar ceea ce se plăteşte pentru transferurile jucatorilor între cluburi nu are nici o legatură cu rezultatele cluburilor, explică Szymanski în cartea pe care urmează să o publicăm.
De ce pierde Anglia
Transferurile aduc o atât de mică valoare cluburilor deoarece această piaţă este marcată de multe ineficienţe. De exemplu echipele în mod curent plătesc mai mult pentru înaintaşi decât pentru marcatori deşi cele doua poziţii au aproximativ aceeaşi importanţă. In mod curent plătesc sume uriaşe pentru fotbalişti de naţionalităţi la modă în fotbal - portughezi ca Ronaldo, decât pentru jucători din ţări mai puţin "în vedere" cum ar fi de exemplu albanezii. Şi plătesc sume uriaşe pentru jucători care, Ronaldo de exemplu, au realizat succese spectaculoase în ultima vreme. Cumpărarea unui jucător care se afla în apogeul carierei este o afacere rea, e ca şi cum ai cumpăra un stoc de marfă după lansarea unei veşti bune. Marfa şi-a arătat buna calitate, însă este depăşită de propriul său succes.
S-ar putea ca Real să ştie că plăteşte pentru un înaintaş vedetă mai mult decât beneficiul pe care acesta este în stare să îl aducă clubului, în rezultate sau nivel de venituri. Dincolo de aşteptările unui beneficiu, este ca şi cum ar aduce rezultate clubului sau venituri mai mari. Ei au încercat strategia de a cumpăra jucători buni sau galactici însă au eşuat. Între vara lui 2003 şi 2006, Real a investit în echipe de vedete care nu au câştigat nici un premiu. Florentino Perez, preşedinte în perioada galactică, tocmai şi-a reluat biroul. Săptămâna trecută el a recunoscut că fost de acord să plătească lui AC Milan 65 de milioane de euro pentru brazilianul Kaka. Se pare că Perez nu a învăţat nimic şi nu a uitat nimic despre transferuri.
Dar ar fi greşit să ne imaginăm că acesta se gândeşte doar la câştigarea de premii ori de venituri mari. Rareori un club de fotbal se comportă ca un entitate care funcţionează pe baza principiului maximizării profitului. Real este o democraţie populistă. Domnul Perez a fost ales de către cei 70 000 de membri şi susţinători. El l-a cumpărat pe Ronaldo pentru a face plăcere acestora. Transferul este probabil mai bine înţeles dacă îl vedem ca un cadou făcut fanilor lui Real, sponsorilor şi mediei locale. Cumpărarea unui om de valoare este o modalitate de a spune " Da, suntem un club important". Este posibil ca investiţia în Ronaldo să aducă clubului venituri care să fie pe măsura investiţiei. Jose Angel Sanchez spune că pe vremea când el era director de marketing al echipei Real, în timpul primului mandat al lui Perez "totul era mai bine" când achiziţionau un galactic.
Ronaldo are geniu şi appeal de solist de trupă. Cu el Real poate încasa mai mult de la posturile TV, sponsori, iar cluburile îi invită pentru a juca meciuri amicale.
Dar Real nu se îngrijorează cu făcutul banilor. Clubul nu are acţionari, doar membrii. Ca cele mai multe dintre marile cluburi de fotbal, are adeseori datorii. Insă aceste cluburi ştiu că mărcile lor sunt atât de puternice încât tot timpul se va găsi vreun multimilionar dispus să-i scoată din încurcături. De altfel nici un creditor nu va îndrăzni vreodată să le atace. Băncile pot falimenta şi dispărea însă nu marile cluburi de fotbal. Acestea mai degrabă recurg la căi întortochiate pentru a-şi face profitabile investiţiile. Dealtfel ele s-au adaptat prezentului. Aceasta este raţiunea transferului lui Ronaldo.
