Votul de miercuri al Camerei Comunelor cerând o tăiere a bugetului UE ar putea constitui un moment de răscruce pentru acest stat membru de 40 de ani al instituţiei. În timp ce guvernul ar putea susţine că decizia nu are caracter obligatoriu, este cu siguranţă de neconceput politic ca David Cameron să fie de acord chiar şi cu o îngheţare în termeni reali a cheltuielilor în timp ce se ţin negocieri luna aceasta la Bruxelles.

Dl Cameron crede că, având sprijinul altor state membre, poate asigura un acord pe şapte ani fixând creşterile de fonduri anuale pentru UE la nivelul inflaţiei. Dar asta tot ar însemna să dea Uniunii mai mulţi bani; şi parlamentarii sunt în mod clar sătui de atâtea promisiuni goale pentru o reformă în viitor. Într-un moment în care departamentele guvernamentale, consiliile, spitalele, forţele poliţieneşti şi toate celelalte sunt nevoite să facă tăieri profunde, este de neacceptat ca UE să nu facă la fel. Într-adevăr aceasta nu este o temă de negociat. Camera Comunelor a vorbit pentru o naţiune căreia i se cere să facă sacrificii la care îmbuibata birocraţie de la Bruxelles refuză să se gândească.

Este adevărat, cu siguranţă, că sprijinul Opoziţiei pentru amendamentul depus de parlamentarul conservator Mark Reckless cerând o tăiere a cheltuielilor a fost complet cinic. În fiecare din cei 13 ani de mandat al laburiştilor, cheltuielile UE au crescut mai mult decât inflaţia, şi o tranşă substanţială din contribuţiile greu obţinute ale ţării au fost date în schimbul unor reforme pentru subvenţiile fermierilor care nu s-au materializat niciodată. În momentul în care partidul nu s-a mai aflat la conducere, contribuţia netă a Marii Britanii crescuse cu 47%. Ca laburiştii să susţină acum că UE ar trebui să-şi reducă din cheltuieli în termeni reali înseamnă să dea dovadă de un oportunism grotesc.

Totuşi, zarurile au fost aruncate. Cameron poate regreta înfrângerea de miercuri, dar a venit vremea ca Marea Britanie să ia poziţie împotriva imoralităţii şi desfrâului fiscal al Comisiei Europene. Greg Clark, secretarul Trezoreriei, a spus parlamentarilor că cererea britanică de a examina sfera posibilelor tăieri din cheltuielile administrative a fost ignorată de Comisie, pretinzând că stafful său plătit prea bine era prea ocupat. Într-un moment în care guvernele naţionale îşi reduc propriile cheltuieli, şi unele state membre sunt chiar insolvente, o asemenea neruşinare nu ar mai trebui tolerată.

Înfrângerea aceasta nu se referă doar la bani. Trebuie văzută într-un context mai larg al viitorului Marii Britanii în interiorul UE, dar şi în cazul unei înstrăinări în creştere de ea. Cu miniştri precum Michael Gove ce chestionează în mod direct calitatea nosatră de membru, există un sentiment palpabil că, după patru decenii în Uniunea Europeană, ne aflăm la o răscruce. Guvernul trebuie acum să aleagă direcţia corectă.