De la începutul anului 2010, când a izbucnit criza euro, s-au luat, la nivel european, o serie întreagă de măsuri menite să salveze situaţia. Ceea ce i-a făcut pe mulţi să se teamă că, în felul acesta, vom fi plasaţi pe o traiectorie care ne va conduce ireversibil spre un superstat european, unde nu va mai fi loc pentru participarea cetăţenilor. Întrebarea este însă dacă măsurile anticriză din Europa sunt într-adevăr atât de nedemocratice pe cât par sau dacă cetăţenii nu susţin decât decizii luate de propriii parlamentari. Istoria recentă ne arată că nu putem răspunde la aceste întrebări printr-un “Da” necondiţionat.

“Six-pack” – o procedură legislativă

Să luăm de exemplu Six-pack: acest pachet de măsuri – altfel, virulent contestate – împiedică statele să ignore în mod nepedepsit regulile europene privind deficitele bugetare şi datoriile. Rezoluţia adoptată aici a luat naştere, în mare măsură, prin procedura legislativă obişnuită: Comisia Europeană (nealeasă) a făcut propunerea, însă decizia a fost luată de către Parlamentul European (ales în mod direct) şi de către Consiliul de Miniştri. Ce-i drept, participarea la alegerile pentru Parlamentul European este redusă, iar Consiliul se întruneşte uneori cu uşile închise; cu toate acestea, nu se poate vorbi de procedee “complet nedemocratice” sau de un “dictat al Europei”.

Încă un exemplu: fondul de ajutor financiar MES (Mecanismul European de Stabilitate). Avem de a face cu o măsură luată în mod concertat de statele-membre. Contractul pentru MES a fost semnat de Jan Kees de Jager, fostul ministrul olandez al Finanţelor publice. Ulterior, el a fost discutat în amănunt în a doua cameră a Parlamentului olandez şi aprobat de majoritatea parlamentarilor noştri. Cu alte cuvinte, aceştia s-au declarat pentru constituirea fondului, precum şi pentru nivelul stabilit al împrumuturilor şi pentru condiţiile aferente. Prin urmare, aceste decizii nu pot fi criticate din perspectiva participării parlamentare. Dar tocmai fondurile de ajutor financiar sunt puse în discuţie. Iată o situaţie tipică în care garantarea unei participări parlamentare complete la nivel naţional nu e sinonimă cu susţinerea publică.

BCE, ferită de ingerinţe politice

Al treilea exemplu: Banca Centrală Europeană (BCE) a emis obligaţiuni pentru statele sărace în cadrul programului Outright Monetary Transactions [tranzacţii monetare directe] (OMT). Aceste intervenţii se datorează Consiliului de Administraţie al BCE, organ compus din preşedinţii nealeşi ai băncilor centrale din fiecare stat-membru şi ferit de orice ingerinţe politice şi democratice. Totuşi, în Olanda, criticile aduse intervenţiilor sunt nesemnificative. Căci noi suntem obişnuiţi cu o bancă centrală independentă şi înţelegem care sunt avantajele care decurg de aici: problemele monetare complexe sunt soluţionate de experţi şi nu se supun considerentelor electorale ale politicienilor aleşi.

Aceste trei exemple arată că nu se poate vorbi de un dictat al Europei şi că, dimpotrivă, măsurile cu o bună acoperire democratică întâmpină cea mai puternică rezistenţă, în timp ce măsurile adoptate fără intervenţia Parlamentului se bucură de un important sprijin public.

Europa e prea lentă, prea divizată pentru noi

Dorim leadership european şi soluţii energice la problemele pe care nu le putem rezolva singuri. Dorim totodată să fim ascultaţi şi să ne păstrăm identitatea naţională. Europa e prea lentă şi prea divizată pentru noi. Formularea unei decizii care să aibă parte de susţinere democratică în cele douăzeci şi şapte de state-membre costă timp şi presupune căutări, negocieri şi eforturi în vederea unui consens.

Ceea ce nu e întotdeauna comod, simplu şi eficient. Dacă vrei dinamism, eficienţă şi soluţii clare, ar trebui să fii în favoarea centralizării, a depolitizării şi a unor reguli clare şi obligatorii sau în favoarea unui supercomisar european. Atunci însă, acesta din urmă nu va face excepţie pentru nimeni.

Nevoia unei dezbateri despre procesul decizional

Astfel, ne întoarcem la miza oricărei politici, fie ea locală, naţională sau europeană: a pune în echilibru valori fundamentale, care nu sunt însă neapărat compatibile între ele, cum ar fi democraţia şi eficienţa, egalitatea şi autonomia. Problema clasică a administraţiei publice: de câtă centralizare a puterii ai nevoie ca să acţionezi eficient şi de câte checks and balances [separarea şi echilibrul puterilor în stat] pentru a garanta susţinerea în rândul cetăţenilor?

O dezbatere de principiu între susţinătorii şi opozanţii “Statelor Unite ale Europei” nu e de prea mare ajutor. În schimb, ar fi foarte important să avem o imagine a procesului decizional european. Şi, la fel ca în Olanda, balanţa se va înclina altfel în fiecare ţară, iar rezultatetele vor fi mai degrabă gri decât albe sau negre. Dezbaterea publică va trebui să vizeze acest echilibru pentru a evolua şi a se bucura de susţinere în Europa. Dacă, în anul european al cetăţeanului, politicienii vor fi dispuşi să stea puţin locului şi să lanseze o asemenea dezbatere, ei pot conta pe votul meu.