Francezul Sébastien Ricou (născut în 1984), cel mai tânăr galerist din Bruxelles, nu s-ar hazarda să vorbească despre un eldorado al galeriilor, dar ochii îi strălucesc atunci când pronunţă numele noului său oraş adoptiv. Acum câţiva ani, când îşi făcea stagiul la Almine Rech Gallery, Ricou şi-a dat seama că Rech făcuse o mişcare inteligentă mutându-se de la Paris în capitala Belgiei. “La Paris, pentru aceeaşi bani, nu aş avea decât jumătate din acest spaţiu”, spune el.

Ricou nu este singurul în această situaţie. De câţiva ani încoace, la Bruxelles, galeriile de artă contemporană răsar ca ciupercile după ploaie. Dacă adăugăm un nou director la Art Brussels – târgul de artă contemporană care se desfăşoară în această săptămână [de pe 18 până pe 21 aprilie] –, iar în umbra lui alte câteva târguri de artă mai mici şi un festival de performance organizat de Centrul de Artă Contemporană Wiels, înţelegem de ce publicaţii prestigioase ca New York Times vorbesc despre o “creative renaissance” [renaştere creativă] la Bruxelles.

Programe mai experimentale

În anul 2006 galerista franceză Almine Rech, măritată cu nepotul lui Picasso, s-a mutat în Belgia. Doi ani mai târziu, a fost urmată de Nathalie Obadia. Pentru Constance Dumas, directoarea galeriei Obadia, oraşul Bruxelles oferă şansa unor programe mai experimentale. “În Franţa e mai greu să menţii o galerie rentabilă cu artişti ale căror opere nu sunt atât de scumpe”.

Şi newyorkeza Barbara Gladstone şi-a stabilit cam în aceeaşi perioadă cartierul general în capitala Belgiei. Arătând în treacăt cu mâna o “structură” a lui Sol LeWitt aflată în grădină, Maxime De La Brousse, de la Gladstone Galery, explică: “Barbara nu a deschis întâmplător o filială aici. Artişti ca Anish Kapoor erau foarte reprezentaţi la Londra şi la Paris, piaţa era deja saturată”.

Deschiderea câtorva galerii de top, combinată cu înfiinţarea, în 2008, a Centrului de Artă Contemporană Wiels, i-a făcut pe numeroşi galerişti să vadă peste noapte în Bruxelles “the place to be” [locul în care trebuie să fii, locul cel mai dezirabil]. În funcţie de publicul vizat, ei s-au stabilit în apropiere de Louizalaan – Champs-Elysées-ul bruxellez, mereu aglomerat şi împânzit de mari case de modă – şi de Dansaertstraat, în cartierul magazinelor de lux şi al birourilor unor designeri şi arhitecţi în vogă.

Colecţionarul belgian

E frapant în primul rând afluxul galeriştilor francezi, cum ar fi – pe lângă Obadia şi Rech – VidalCuglietta. Datorită impozitelor mici percepute în Belgia, francezi înstăriţi – cum e, de altfel, şi Almine Rech – au ales să se mute peste graniţă. Ca şi alţi galerişti străini, ea laudă cultura belgiană a colecţionarului de artă; în plus, spune ea, colecţionarii belgieni rămân fideli anumitor artişti şi nu se lasă influenţaţi de ceea ce dictează moda.

Primii olandezi care şi-au părăsit galeriile din Amsterdam pentru a se muta în cartierul Dansaert sunt Chris Bestebreurtje şi Petra Kuipers de la Motive Gallery. Bestebreurtje spune că, lăsând la o parte avantajele pieţei belgiane, Bruxellesul e mai bine situat din punct de vedere geografic pentru colecţionarii străini – mai ales după introducerea trenurilor de mare viteză, cu ajutorul cărora poţi să ajungi în aproximativ două ore la Londra, Köln sau Amsterdam.

“Ne-am dat seama că la Amsterdam nu veneau destui vizitatori străini”, povesteşte el. “Iar faptul că Stedelijk Museum, Rijksmuseum şi [centrul de artă contemporană] De Appel au fost închise i-a descurajat şi mai mult pe curatorii şi pe colecţionarii străini să ne calce pragul”. Tot Bestebreurtje adaugă: “În plus, la Bruxelles – spre deosebire de Berlin – o galerie străină îşi poate cuceri încă uşor o poziţie pe piaţa de artă”.

Haos administrativ la Bruxelles

Are însă Bruxellesul suficiente resurse pentru a fi mai mult decât o simplă staţie intermediară pentru colecţionari şi pentru a construi o scenă a artelor vizuale necomerciale? “Există aici foarte multe iniţiative interesante, dar oraşul are nevoie urgentă de simplificări la nivel administrativ”, spune Dirk Snauwaert, directorul artistic al centrului Wiels.

El priveşte cu o anumită neîncredere atitudinea pozitivă a unor galerişti ca Bestebreurtje faţă de haosul administrativ din capitala belgiană. De exemplu, olandezul crede că în Belgia e mai uşor să primeşti autorizaţii decât în Olanda, ceea ce e foarte bine pentru iniţiativele creative. Snauwaert a constatat că tot mai mulţi artişti tineri se stabilesc la Bruxelles, dar e de părere că, deşi e mai ieftin decât Londra sau Parisul, oraşul rămâne (prea) scump pentru cei care vor să facă primii paşi în lumea artei.

Din acelaşi motiv, bruxelleza Sonia Dermience de la colectivul non-profit pentru curatori Komplot are anumite îndoieli cu privire la galeriile deschise de în ultimul timp. “Berlinul e ceva mai ieftin, iar cei care se stabilesc aici deţin deja, de cele mai multe ori, un capital mare de pornire şi vorbesc mult despre ‘puternicul colecţionar belgian’; dar asta e mai degrabă o speranţă a lor. Rămâne de văzut dacă vor mai exista şi în următorii cinci ani”.