Alegeți o limbă
Am putea să o numim istoria dopului de plută. Se derulează în Portugalia, dar priveşte şi alte ţări, în câteva variante. Ne învaţă că portughezii sunt cei mai mari producători şi exportatori de plută utilizată în fabricarea dopurilor de sticlă. Pluta se fabrică din scoarţa stejarului de plută şi din pământul din care se hrăneşte.
Ce e mai solid şi mai concret, la opusul împrumuturilor, al datoriilor, al ordinelor de plată şi a contractelor derivate, pe scurt, a tot acest “ochi al dracului” care a provocat criza. Dacă aceste premise bucolice erau exacte, criza economiei hârtiei nu ar fi trebuit să o atingă pe cea a plutei. Or, s-a petrecut exact inversul.
O îndatorare de 300% din PIB
Cum se face deci că micile naţiuni europene cum ar fi Portugalia ezită sub loviturile speculei? Mai întâi, e tocmai din cauza mărimii lor: astăzi, coloşii financiari, al căror bilanţ îl depăşeşte pe cel al numeroase state, sunt cei care cumpără şi vând bonuri de trezorerie.
Apoi, pentru că aceste ţări au prea multe datorii, publice şi private: în ciuda unei politici fiscale de austeritate, guvernele lor nu reuşesc să ajungă la liman. Economia Irlandei reprezintă 1,7% din zona euro; totuşi băncile irlandeze au absorbit un sfert din fondurile puse la dispoziţie de Banca Centrală Europeană (BCE). Grecia, cu 2% din PIB-ul zonei euro, a absorbit 17,3% din lichidităţile provenind de la Frankfurt.
Portugalia, mai puţin vorace, reprezintă 1,8% din produsul brut al zonei euro, cu doar 7,5% din împrumuturi. Totuşi, portughezii sunt mai îndatoraţi decât grecii; dacă adăugăm gospodăriile, întreprinderile şi guvernul, ajungem la 300% din PIB, raportat la 240% ai Greciei.
În sfârşit, există un al treilea motiv, cu siguranţă cel mai important pe termen lung: aceste ţări nu reuşesc să producă suficiente venituri pentru a-şi putea plăti datoriile. Portugalia, cu un raport de 7,2% între datorie şi PIB, vizează o creştere de 0,7% în acest an. Dar agenţia de rating Standard & Poor’s, care animă pieţele, se aşteaptă la o scădere de 1,8 pentru anul viitor.
Portugalia, nevoită să treacă brusc la o altă monedă
Să ajungem la inima sistemului. Portugalia a investit mult timp pentru a ieşi din sub-dezvoltarea în care dictatura lui António Salazar o menţinuse. Revoluţia Garoafelor Roşii din 1975 a permis accesul la democraţie, dar nu şi bunăstarea, nu imediat, cel puţin. A trebuit să aştepte anii 1990 pentru a constata o adevărată înflorire economică, chiar dacă ţara are încă o economie marginală.
Exporturile sale sunt constituite din mărfuri cu valoare adăugată scăzută. Relaţiile sale cele mai strânse sunt cu Spania – pentru care a devenit un fel de dependinţă – , apoi cu Franţa şi Germania, în sfârşit cu Angola, veche colonie africană care îi furnizează mai ales petrol.
Producţia principală a Portugaliei sunt textilele, sector competitiv graţie mai ales costului mâinii de lucru, înainte de apariţia pe piaţă a Europei de Est. Apoi a venit moneda euro.
De pe o zi pe alta, Portugalia s-a pus pe trăit, produs, vândut şi exportat cu o deviză puternică, aproape la fel de puternică precum marca. Nu este deci vorba de o întâmplare dacă situaţia a început să se înrăutăţească din 2001.
Creşterea reală din ultimii zece ani a fost inferioară cu cinci puncte în raport cu media ansamblului zonei euro. Portugalia nu a reuşit să profite de boom-ul spaniol şi industria lusitană a pierdut părţi din piaţă în toate sectoarele economiei.
Într-un studiu comparativ care se întinde din 1995 în 2005, Fondul Monetar Internaţional arată o cădere a economiei portugheze în sectoarele principale, atingând la fel de bine textilele şi sectorul vestimentar cât şi producţia de plută.
Eşecul reconversiei economiei
Bilanţul este negativ şi pentru servicii, chiar şi în turism, care reprezintă principala activitate a unui sfert dintre portughezi. Sunt tendinţe pe termen lung, care nu se explică deci doar prin problemele aduse de moneda euro. Totuşi, adoptarea monedei euro cerea o reconversie profundă, un salt competitiv fondat pe calitate şi nu doar pe politica preţurilor: pe scurt, o reconversie totală a economiei.
În tot acest timp, perfizii producători de vin – începând cu francezii – au început să folosească silicon, şi chiar – culmea ororii – dopuri înşurubate din metal, pentru vinurile albe care nu au nevoie să se maturizeze.
Astfel, ceea ce apărea ca o nişă de excelenţă în termeni de materie primă şi de specializare în producţie, căci nicăieri în altă parte în lume oamenii şi maşinile nu ştiu să lucreze la fel de bine scoarţa stejarului de plută pentru a face dopuri adevărate, nu mai are aceeaşi greutate. Este o dovadă în plus că teoria ricardiană despre avantajul comparativ şi specializarea industrială nu a rezistat în faţa schimbării gusturilor, a strategiei vinificatorilor şi a cererii reducerii costurilor.
Economia plutei, prima atinsă de criză
Dopuri de plută, porto, vinho verde, haine, componente electronice, turism: toate elementele cu greutate ale balanţei comerciale portugheze şi-au pierdut din importanţă, având drept consecinţă mai puţină bogăţie pentru ţară.
Înaintea exploziei bulei imobiliare din Statele-Unite, Portugalia era considerată ca o ţară în dificultate: înainte de economia hârtiei, economia plutei a fost lovită de criză. Şi panica financiară a făcut restul.
În acest moment au intervenit băncile. Gospodăriile portugheze, altă dată foarte econome ca şi gospodăriile italiene, s-au îndatorat la bănci. Iar ca factor agravant, acestea au recurs masiv la împrumuturi străine. Această puternică dependenţă, a făcut din economia portugheză, slabă şi puţin competitivă, una la fel de vulnerabilă precum cea greacă. Nimeni nu este imunizat în faţa crizei contagioase, dar ţările cu o structură economică mai delicată sunt cele mai expuse.
Economiile care, chiar fiind specializate în sectoarele de excelenţă ştiu să-şi păstreze o gamă vastă în sectorul manufacturier şi în servicii, ies mereu mai bine la suprafaţă.
Iată deci încă o ţară care a trăit peste mijloacele sale, mai puţin din cauza cheluielilor publice şi lenei din privat, cât din cauza incapacităţii sale de a-şi adapta propriul sistem la noul mediu creat de moneda unică.
Locuri de muncă
Femeile şi tinerii, primele victime ale crizei
"Sunt deja mai mult de 600 000 şomeri", titrează Jornal de Notícias, în ziua în care OCDE estimează că economia portugheză se va contracta şi şomajul va creşte de la o rată oficială de 10,7 la 11,4% în 2011. Remarcând faptul că "sunt cu 61 700 mai mulţi şomeri decât anul trecut", cotidianul portughez citează un economist care explică acest fenomen printr-o "permanentă optimizare a resurselor, proceselor şi tehnologiilor". Ceea ce înseamnă că firmele "încearcă să progreseze cu mai puţini oameni". În iulie, august şi septembrie femeile şi tinerii sub 25 de ani au fost cei mai afectaţi, cu rate atingând 12,4% şi respectiv 23,4%. Situaţia cea mai gravă este în zona de nord şi Algarve, adaugă jurnalul.
