Mai întâi, UE trăieşte fără îndoială cea mai mare criză de identitate. Aşa că am ajuns să ne întrebăm la ce serveşte de fapt. Pentru a uni naţiunile astfel încât niciodată să nu mai aibă loc războaie pe continent şi pentru ca ele să se prezinte împreună pe scena mondială (după cum doreau părinţii fondatori)? Sau doar pentru a crea posibilităţi pentru o mai bună dezvoltare datorită colaborării economice în interiorul unei pieţe comune (ceea ce vor astăzi britanicii)? Sau pentru a crea o super putere europeană (ceea ce vor federaliştii) sau doar pentru a furniza anumite servicii statelor membre lăsând adevărata putere în mâinile guvernelor naţionale (ceea ce vor partizanii limitării rolului autorităţilor de la Bruxelles)?

În al doilea rând, a rămas suspendată o dezbatere serioasă despre actuala şi viitoarea formă a UE. În loc de asta, pregătirile pentru alegeri s-au realizat sub dictatura evenimentelor organizate de radicali, pentru care dilema principală a Europei sunt “locurile de muncă furate de imigranţi” sau “risipirea banilor pentru Bruxelles” sau “euro colhozul”, sau cât de departe au ajuns drepturile homosexualilor (nu dispreţuiesc problemele care se află în spatele acestor motturi, dar sunt chestiuni mai importante de rezolvat).

În sfârşit, şi în al treilea rând, viitorul UE pare să intereseze puţin naţiunile europene. Nu s-a creat niciun adevărat “demos european” şi majoritatea europenilor consideră UE ceva adăugat statelor lor naţionale şi nu o instituţie de o importanţă cheie pentru bunăstarea viitoare sau pentru siguranţa lor.

Şi, cu toate acestea, în ciuda crizei actuale, Europa nu a dispărut, continuă să existe şi să influenţeze vieţile noastre şi destinele în lume. Lord Torrington, amiral britanic din secolul al XVII-lea şi-a numit strategia “fleet in being” [o forţă navală care exercită o influenţă hotărâtoare fără a părăsi portul] când armata sa era prea slabă pentru a lupta şi a învinge duşmanul şi în acelaşi timp nu dorea să-l lase să preia putere pe mare. Consta în evitarea luptei, dar fiind mereu pregătit să o reîncepi când se îmbunătăţesc condiţiile. În acest fel, armata slabă poate să împiedice forţele duşmane doar prin existenţa sa.

Cine ştie, poate acum suntem în situaţia Europei in being. UE nu are o strategie a energiei comune, dar doar posibilitatea de a o crea, face ca ruşii să sufere pierderi de mii de milioane acceptând preţul fixat de China pentru a-i cumpăra gazul. Guvernele europene tolerează acte xenofobe şi câteodată fac declaraţii riscante, dar legea europeană nu permite violarea principiilor pieţei comune. Premierii pot convoca firmele şi le pot interzice investiţii străine, dar oricum acestea pot să profite de avantajele pe care le oferă integrarea europeană.

Şi poate într-o zi vom putea discuta din nou despre rolul, importanţa şi modul de funcţionare al UE.