Viitorul Bielorusiei se scrie la Vilnius

În gara rutieră din Vilnius, în această dimineaţă de mai 2009, domneşte un calm neobişnuit. Unde sunt bieloruşii care vin de obicei să îşi vândă mărfurile vecinilor lor lituanieni?

De la sfârşitul lui 2007, data intrării Lituaniei în spaţiul Schengen, au dispărut aproape cu toţii. La şaizeci de euro viza, deplasarea devine un pic cam scumpă. Pentru cetăţenii acestei republici baltice, intrate în UE în 2004, URSS nu mai reprezintă decât o amintire îndepărtată. Totuşi, la câteva zeci de kilometri distanţă de partea bielorusă, se trăieşte încă în plin delir sovietic. În Bielorusia, strivită între UE şi Rusia, KGB - ul hărţuieşte fără încetare inamicii regimului. Ţara a intrat în mâinile lui Alexandr Lukaşenko încă din 1994. Fost director de colhoz acesta şi-a instaurat foarte rapid propria dictatură. Republica Bielarus – cum se numeşte în mod oficial acestă ţară, nu a cunoscut prin urmare decât un scurt interimat democratic între 1991 şi 1994. În iulie 2004, toţi studenţii şi profesorii lor au trebuit să îşi facă bagajele. O perioadă de timp suficientă totuşi pentru ca la Minsk să se poată instala, în 1992, Universitatea Europeană de Ştiinţe umane (EHU, în engleză).

În mod cu totul bizar, ultimul dictator al Europei a tolerat prezenţa acestui excelent aşezământ privat pe solul său aproape doi ani. Până în ziua în care concentratul de educaţie liberă a început să nu îi mai placă... Rezultatul : în iulie 2004, toţi studenţii şi profesori au trebuit să îşi facă bagajul. Motivul invocat de către puterea în funcţiune : "în această universitate se intră ca într-o moară", iată rezultatul eforturilor, a venirilor şi plecărilor profesorilor universitari din Vest, invitaţi aici pentru ca aceştia să îşi făcă cunoscute cunoştinţele. Argumentele legale invocate care cereau închiderea universităţii din Minsk au făcut inutile eforturile numeroşilor apărători ai EHU. Această universitate va cunoaşte prin urmare exilul...

1000% de studenţi în plus

"Vilnius s-a impus ca o evidenţă", îşi aminteşte Gregoy Minenkov, profesor la EHU. Şi ca să se ştie, capitala lituaniană se află la doar patru ore de mers în maşină de Minsk. EHU s-a mutat prin urmare în mod oficial în Lituania, la doar câteva staţii de autobuz de centrul capitalei. Toată lumea a făcut ce tot i-a stat în putinţă pentru ca această tranziţie să se desfşoare în bune condiţii. Lituania a furnizat localurile şi vizele, Comisia Europeană a subvenţionat o parte din funcţionalităţile EHU iar diverse fundaţii au finanţat restul proiectului.

Cea mai mare parte a studenţilor beneficiază de burse : taxele de şcolarizare şi de întreţinere sunt acoperite de acestea. Este cazul Alenei, studentă bielorusă aflată în al treilea an la Ştiinţe Politice. "Pentru o mare parte din compatrioţii mei, Vilnius este în acelaşi timp un oraş bielorus", spune aceasta. Cele două ţări au fost de altfel o lungă perioadă de timp sub aceeaşi suveranitate - marele ducat al Lituaniei - aproape cinci secole. "Să venim aici nu reprezintă o problemă iar autobuzele dinspre Bielorusia sunt numeroase. Eu merg destul de des la Minsk pentru a-mi vedea iubitul şi familia, continuă Alena, singura problemă este limba lituaniană, însă nu e o problemă foarte gravă deoarece o putem învăţa şi apoi aproape toată lumea în Lituania vorbeşte limba rusă".

Fără a mai lua în considerare faptul că cei 1800 de studenţi (din care 800 în e-learning) de la EHU din Vilnius au cursurile în rusă şi bielorusă. Ceea ce înseamnă că o dată cu deschiderea porţilor universităţii în capitala lituaniană (în octombrie 2005), s-a înregistrat o creştere de 1000% a efectivelor de studenti. Cu 96% din recruţi de origine bielorusă, înscrişi la 10 discipline - de la design, la relaţii internaţionale, jurnalism şi filosofie politică - EHU devine o universitate de talie europeană, al cărei rol este de a forma elita unui stat bielorus a cărei democraţie este încă în formare. Mai mult decât atât... cum sublinia profesorul Minenkov, responsabil pentru ciclul întâi , "noi avem statutul de aşezământ lituanian, diplomele noastre sunt recunoscute de cele mai mari universităţi din Vest însă vocaţia noastră este de a deveni un centru de formare al studenţilor din zona CEI (Comunitatea Statelor Independente a ţărilor din fosta URSS, nota redacţiei)".

Cuib de terorişti

O universitate technologică, aceasta este impresia pe care o dă holul de la intrarea universităţii, loc unde studenţii sunt aplecaţi asupra calculatoarelor personale de ultimă generaţie. Pentru cei mai mulţi dintre aceştia, EHU reprezintă înainte de orice o poartă deschisă spre Vest. Dar până şi visele au limitele lor... Siarhei, student în anul al treilea, este foarte conştient de acest lucru: "Eu ştiu că odată ce voi termina studiile îmi va fi greu să obţin o viză şi hârtii pentru a putea lucra legal în Uniunea Europeană". Şi atunci care este viitorul acestei elite blindate de diplome? Gradul de master furnizat de EHU nu este recunoscut de către Bielorusia. Într-o ţară în care 80% din locurile de muncă sunt în domeniul public, e dificil pentru un student la EHU să îşi găsescă un loc de muncă.

Fără a mai ţine seama de reportajele calomnioase difuzate de către televiziunea de stat. Anul trecut, la jurnalul de la ora 20, studenţii de la EHU au aflat că frecventează "un centru de formare pentru terorişti"!

KGB- ul urmăreşte de foarte aproape câţiva "criminali" refugiaţi pe băncile EHU. Mai exact câţiva studenţi implicaţi în mişcările opoziţiei bieloruse. Tatiana Elavaya face parte dintre aceştia. Fostă lider în Zubr, recent numită în fruntea mişcării din Bunt, nu şi-a mai vizitat mama de la ultimele alegeri prezidenţiale din 2006. În micul său studio din Vilnius ea găzduieşte opozanţi aflaţi în trecere prin oraş. "Vilnius joacă un rol important pentru opoziţia din Bielorusia. Însă Partenariatul estic care se întrevede pe scena europeană este pe cale de a ne izola. Reluarea dialogului cu Lukaşenko va duce la ruptura de tineretul revoluţionar. Rămânând moderaţi, nu vom putea schimba nimic în Bielorusia", insistă ea. O poziţie radicală pe care majoritatea studenţilor la EHU, mai degrabă în expectativă decât angajaţi, este departe de a o partaja.

Rosinska