Alegeți o limbă
Recent, numărul de cazuri de corupţie din Europa pare să se multiplice: în Franţa, fostul preşedinte Jacques Chirac a dat socoteală justiţiei pentru locuri de muncă fictive din epoca în care era primar la Paris; în Spania, la originea extraordinarei creşteri din ultimii ani, cu şpăgile de rigoare, care acum sunt cercetate “este economia cărămizii” ; în Italia, nu trece o săptămână fără să izbucnescă un scandal – şi să nu se stingă imediat – în timp ce Bulgaria este în mod regulat atenţionată de Bruxelles să facă mai bine curat dacă vrea să beneficieze de finanţări de la Uniune, iar în Republica Cehâ, clientelismul şi corupţia au devenit “normă”, după cum arată săptămânalul ceh Respekt.
Aceste probleme întăresc clişeul potrivit căruia ţările latine şi cele din Europa Centrală sunt cele mai atinse de corupţie, ceea ce confirmă, an după an, ONG-ul Transparency International. Dar nu trebuie să ne amăgim: dacă "la elevii răi", afacerile izbucnesc din când în când şi ţin prima pagină a ziarelor, există o corupţie de mai mică intensitate, mult mai difuză. Si mult mai dificil de eradicat, căci ea se desfăşoară oarecum cu asentimentul cetăţenilor, care se acomodează mai mult sau mai puţin în funcţie de ţară, până la punctul în care sunt gata să aleagă din nou politicieni veroşi.
Chiar dacă, global, Uniunea Europeană iese destul de bine din această situaţie, ea este departe de a fi exemplară (doar jumătate din cele 27 figurează printre ţările cel mai puţin corupte). Dacă într-adevăr fostele ţări comuniste pot să pretindă circumstanţe atenuante pentru că au traversat o serie de tulburări în ultimii 20 de ani, nu este şi cazul ţărilor ca Franţa, Italia, sau Marea Britanie. In aceste condiţii, greu de pretins, ţărilor candidate o comportare ireproşabilă. J.S.
