De câteva săptămâni, VoxEurop s-a alăturat #OpenEurope, care reuneşte mai multe publicaţii, ONG-uri şi asociaţii europene care vizează să “arate acţiunile solidare concrete care se construiesc pentru a veni în ajutorul imigranţilor. Şi să apere un proiect european fidel valorilor sale de primire, de azil şi de deschidere”.

Credem într-adevăr că această criză legată de numărul mare de imigranţi şi refugiaţi care ajung în Europa de mai multe luni nu este un fenomen pasager şi că el cere din partea guvernelor, instituţiilor europene şi cetăţenilor europeni răspunsuri la înălţimea provocării umanitare, sociale şi economice pe care o reprezintă.

Europa, cândva tărâm al emigraţiei, a fost de decenii destinaţia privilegiată pentru toţi cei care, începând cu cei care proveneau din fostele colonii, căutau un viitor mai bun. Ea este astăzi preţuită mai ales de sirieni, libieni, eritreeni sau irakieni, care fug de persecuţii şi războaie.

Războaie în care ţările europene au jucat – prin intervenţia lor sau indiferenţa lor – un rol. Au deci o responsabilitate, dacă nu juridică, morală, şi astfel această expresie are încă un sens în politică. De aceea ar trebui să dovedească mai multă bunăvoinţă şi generozitate când este vorba de examinarea cererilor de azil ale refugiaţilor.

Există cu siguranţă, printre zecile de mii de persoane care lovesc la porţile Europei imigranţi politici, în căutarea unei slujbe şi a unei situaţii mai bune pentru ei şi pentru familiile lor. Nu trebuie confundaţi cu refugiaţii, dar ar trebui să beneficieze de proceduri de primire simplificate, prin intermediul antenelor UE în ţările respective. Şi mai ales, ar trebui să beneficieze de o mai bună imagine în sânul opiniei publice. Pentru aceasta, responsabilii politici europeni ar trebui să înceteze să vehiculeze ideea potrivit căreia imigraţia economică este o ameninţare pentru bunăstarea noastră şi statul-providenţă: mai multe studii demonstrează cu cifrele în mână exact contrariul. Ameninţă civilizaţia noastră şi cultura? Ele sunt destul de bine ancorate şi solide – şi sunt exportate şi în alte părţi.

Nu este poate uşor în timp de criză economică, dar prin definiţie, liderii trebuie să-i conducă pe ai lor concetăţeni, şi nu să urmeze pulsaţiile mulţimii. Or, pentru a face faţă şi pentru a apăra ce este drept, e nevoie de ţinută şi de viziune, de care duc lipsă actualii conducători. Negocierile în jurul cotelor de refugiaţi au dovedit asta recent. Nu este vorba de primirea “întregii mizerii a lumii”, cum le place să repete – cei mai mulţi dintre locuitorii acestei planete aspiră la o viaţă liniştită la ei acasă – ci de a face loc celor care au nevoie de protecţie.

Totuşi, aşa cum o demonstrează numeroase iniţiative care se răspândesc peste tot prin Europa, valorile care ne caracterizează continentul – solidaritatea, umanismul, empatia, generozitatea – sunt încă populare. Ele i-au determinat pe partizanii unităţii europene să lase de-o parte ranchiuna şi interesele particulare după carnagiul celui de-Al Doilea Război Mondial pentru a crea împreună prima putere economică şi un model social pentru lumea întreagă şi care a asigurat pacea între membrii săi. Să nu le trădăm.