Curățenia de primăvară începe

Publicat pe 27 martie 2013 la 13:14

Cover

“Exact asta ne lipsea!”, exclamă publicaţia Politis. Pe 27 martie, Yiannis Kypri, directorul executiv al Bank of Cyprus, a fost demis de guvernatorul Băncii Centrale din Cipru, la cererea troicii formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Cu o zi înainte, preşedintele băncii, Andreas Artemis, îşi prezentase demisia, dar aceasta a fost respinsă de Consiliul de administraţie.
Această situaţie de la principala bancă a ţării, care va fi restructurată în cadrul planului de asistenţă financiară prezentat de troică, intervine în contextul în care preşedintele Nicos Anastasiades a anunţat crearea unei “comisii de anchetă pentru identificarea celor responsabili de criza economică”, scrie publicaţia Cyprus Mail.
“Investigaţia trebuie să continue chiar dacă la final nu va ajunge nimeni la închisoare”, titrează cotidianul, care admite că “ar putea fi extrem de dificil să fie formulate acuzaţii penale împotriva celor care au adus economia ţării în pragul colapsului”. Ziarul arată cu degetul spre fostul preşedinte comunist Demetris Christofias, adăugând –

oare este un fapt penal ca un preşedinte să fie un populist incompetent şi lipsit de inteligenţă, unul care să nu aibă nicio idee despre modul în care funcţionează economia, ignorant în legătură cu importanţa sectorului bancar şi hotărât să mulţumească sindicatele cu orice preţ? Fostul preşedinte, care în mod sigur va fi tratat ca primul suspect, poate susţine, în apărarea sa, că proteja interesele angajaţilor. Iar guvernatorul Băncii centrale poate fi şi el suspect vizat de anchetă chiar dacă rămâne în funcţie şi îşi exercită atribuţiile? El va repeta ce a spus la conferinţa de presă organizată ieri, faptul că se bucură de încrederea Băncii Centrale Europene. Şi poate argumenta că toate acţiunile sale au fost cunoscute şi susţinute de Banca Centrală Europeană.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect