Cover

“Legăturile cu Europa devin tensionate”, titrează pe 18 iunie Milliyet, după ce poliţia a respins brutal protestele împotriva guvernului. Mai mulţi conducători europeni precum şi Parlamentul European au criticat într-adevăr atitudinea premierului Recep Tayyip Erdoğan, considerată autoritară. Afacerea a luat o turnură diplomatică prin anularea mai multor întâlniri bilaterale UE-Turcia, după cum arată cotidianul din Istanbul:

speranţa unei relaţii mai pozitive cu Uniunea Europeană a dispărut ca urmare a divergenţelor de perspectivă asupra evenimentelor din parcul Gezi. Partea turcă a început astfel să-şi anuleze întâlnirile cu reprezentanţii UE.

Într-adevăr, explică ziarul, ministrul turc al Justiţiei, Sadullah Ergin, care trebuia să participe zilele acestea la reuniuni la Bruxelles, atât în Parlamentul European cât şi la Comisie pentru a explica reforma justiţiei şi situaţia libertăţii presei, a renunţat la deplasare. De altfel, guvernul turc a anulat întâlnirile la nivel înalt prevăzute cu o delegaţie compusă din 13 parlamentari europeni, membri ai comisiei de Afaceri Externe.

În aceste condiţii, Milliyet se întreabă de asemenea dacă se va reuni Comisia parlamentară mixtă UE-Turcia, după cum era prevăzut, pe 27 şi 28 iunie, la Bruxelles, partea turcă fiind compusă mai ales din deputaţi ai Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), al lui Erdoğan.