Datoria publică este acum în mâinile băncilor ţării

Publicat pe 3 octombrie 2012 la 13:02

În faţa fugii investitorilor străini, băncile susţin licitaţiile Trezoreriei publice”, explică ABC, în ajunul unei licitaţii de bonuri şi obligaţiuni publice (prima după prezentarea bugetului pentru 2013), din care Trezoreria speră să scoată între 3 şi 4 miliarde de euro şi care va arăta nivelul de încredere de care se bucură datoria spaniolă.

Potrivit cotidianului madrilen, de la începutul anului, investitorii străini au redus cu aproape 90 de miliarde de euro expunerea lor faţă de titlurile spaniole, adică cu 31,8% mai puţin faţă de anul 2011. În prezent, băncile spaniole sunt cele care deţin cea mai mare parte a datoriei publice a ţării, o situaţie inedită după 2003, notează ABC, care explică astfel fenomenul:

Reînnoirea interesului băncilor ţării pentru titlurile spaniole este legată de punerea la dispoziţie extraordinară a lichidităţii de către Banca Centrală Europeană (BCE), în decembrie 2011 şi februarie 2012. Băncile luau bani de la Frankfurt cu o dobândă de 1% şi investeau în titluri de datorie publică, acestea asigurând o rentabilitate de 6%.

Potrivit cotidianului, “pieţele continuă să parieze pe faptul că Spania va cere un ajutor Europei şi pe cumpărarea de datorie spaniolă de BCE, în ciuda reticenţelor Germaniei”.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect