Alegeți o limbă
Nu veţi fi surprinşi să aflaţi că evenimentele din Japonia mi-au schimbat viziunea faţă de energia nucleară. În schimb, veţi fi surprinşi de schimbarea în cauză. Ca urmare a catastrofei de la Fukushima, nu mai sunt neutru faţă de energia nucleară. Eu sunt acum un partizan al acesteia.
O centrală veche şi dărăpănată cu o securitate necorespunzătoare a fost lovită de un cutremur monstruos şi de un violent tsunami. Ea a fost lăsată fără electricitate, ceea ce a dezactivat sistemul de răcire. Reactoarele au început să explodeze şi să intre în fuziune. Acest dezastru a adus la lumină rezultatul unei concepţii cu defecte şi economii făcute în grabă. Cu toate acestea, după câte ştim, nimeni nu a fost încă victima unei doze fatale de radiaţii.
Energia, asemeni medicamentelor
Verzii au exagerat grosolan pericolele poluării radioactive. Dacă alte forme de producţie a energiei nu ar provoca daune, impactul Fukushima ar părea mai puternic. Dar energia este ca medicamentele : dacă nu există efecte secundare, este foarte probabil că nu funcţionează deloc. Ca majoritatea Verzilor, eu sunt în favoarea unei dezvoltări fără precedent a energiilor regenerabile. Dar pot să înţeleg şi de ce se plâng adversarii acestora. Nu numai eolienele îngrijorează oamenii, dar şi noile conexiuni la reţea (piloni şi cabluri de alimentare). Cu cât creşte proporţia de energie electrică din surse regenerabile, cu atât creşte nevoia de sisteme de stocare a electricităţii pentru ca să putem continua să avem lumină. Cu alte cuvinte, vor trebui construite rezervoare în munţi, o idee care nu este nici ea deosebit de populară.
Impactul şi costul energiilor regenerabile creşte proporţional cu producţia lor, împreună cu cerinţele de depozitare şi de redundanţă. Este foarte posibil (aştept încă să pot citi un studiu comparativ pe acest subiect), ca până la un anumit grad de penetrare - 50% sau poate 70% ? - regenerabilele să aibă un impact mai redus decât nuclearul în termeni de emisii carbon, şi apoi să se producă efectul invers.
Ca şi alţii, am militat pentru ca energiile regenerabile să înlocuiască energia electrică produsă din combustibili fosili, şi apoi pentru creşterea volumului de producţie pentru a înlocui petrolul folosit pentru transport şi gazul pentru încălzire. Dar trebuie să cerem şi ca acestea să înlocuiască actuala capacitate nucleară ? Cu cât impunem mai multe misiuni acestor energii regenerabile, cu atât impactul lor asupra peisajului va fi mai mare, şi cu atât mai greu va fi de a convinge opinia publică.
Panourile solare la scară mica, pierdere de timp
Dar Verzii care au denunţat blogul meu de săptămâna trecută, unde afirmam că nuclearul este totuşi mai sigur decât cărbunele, resping în mare majoritate ideea că oamenii şi industria sunt legate de surse de energie ambiante bogate, dar depărtate. Ceea ce doresc ei, îmi spun aceştia, este ceva cu totul diferit : noi ar trebui să producem mai puţină energie, şi să o producem pe plan local. Unii cer chiar abandonarea conexiunii la reţea. O viziune bucolică care pare fermecătoare, până când se citeşte printre rânduri.
La latitudinile noastre, producţia de energie ambiantă la o scară mică este o pierdere de timp. Producţia de energie solară în Marea Britanie implică o risipire spectaculoasă a unor resurse deja limitate. Şi este de o ineficienţă dezesperantă, şi nu satisface cererea decât într-o mizerabilă măsură. Energia eoliană este mai mult sau mai puţin lipsită de interes în zonele populate. În parte deoarece ne-am instalat în locuri protejate de vânt, în parte deoarece turbulenţele cauzate de clădiri interferă cu fluxul de aer şi perturbă mecanismul. Micro-hidrocentralele pot desigur funcţiona pentru o fermă în Ţara Galilor, dar nu ar servi la mare lucru în Birmingham.
Şi cu ce ne-am alimenta ţesătoriile, cuptoarele noastre de cărămidă, furnalele şi căile noastre ferate electrice - ca să nu mai vorbim de tehnologiile industriale avansate ? Cu panouri solare pe acoperiş ? Numai când sunt privite nevoile întregii economii se poate stopa această înamorare de principiul producţiei locale. O reţea naţională (sau, şi mai bine, internaţională) este o condiţie indispensabilă pentru o aprovizionare de energie bazată pe surse regenerabile.
Unii Verzi merg chiar şi mai departe : de ce risipim resurse regenerabile transformându-le în electricitate ? De ce nu pot fi folosite pentru a produce direct energie ? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să privim în urmă la ceea ce s-a întâmplat în Marea Britanie înainte de Revoluţia Industrială.
Construcţia de baraje pe râurile britanice pentru morile de apă se făcea la scară mică, era regenerabilă, pitorească, şi devastatoare. Îndiguirea râurilor şi astuparea locurilor de depunere a icrelor a contribuit la sfârşitul migraţiilor masive ale peştilor. Iar aceştia, în afară desigur de a oferi unul dintre cele mai frumoase spectacole naturale, hrăneau o mare parte din Marea Britanie. Astfel s-au stins sturionii, ţiparii şi scrumbiile ca şi majoritatea păstrăvilor şi somonilor.
O producţie energetică 100% verde, cu mult mai dăunătoare decât o fuziune în inima unui reactor nuclear
Tracţiunea animală a contribuit şi ea la foamete. Cu cât mai mult teren era rezervat pentru hrana animalelor pentru industrie şi transport, cu atât mai puţin rămânea pentru consumul uman. A fost echivalentul din secolul al şaptesprezecelea pentru criza biocombustibililor de astăzi. Aidoma pentru combustibilul pentru încălzire. Înainte ca diverse feluri de cărbune să devină devine disponibile pe scară largă, lemnul era folosit nu numai pentru a încălzi casele, ci şi în industrie : pentru imagine, dacă jumătate din suprafaţa Marii Britanii ar fi fost acoperită de păduri, cu acest lemn am putea produce 1.25 milioane de tone de bare de fier pe an (o parte infimă din consumul curent) şi nimic altceva. Chiar şi cu o populaţie mult mai mică decât cea de astăzi, produsele fabricate, într-o economie agricolă, erau rezervate unei elite. O producţie energetică 100% verde - descentralizată, bazată pe produsele pământului - ar fi mult mai dăunătoare pentru umanitate decât o fuziune în inima unui reactor nuclear.
Dar sursa de energie la care vor reveni cele mai multe economii dacă renunţă la nuclear, nu va fi lemnul, apa, vântul sau soarele, ci combustibilii fosili. Din toate punctele de vedere (schimbări climatice, impactul mineritului, poluare locală, daune şi decese legate de industrie, şi chiar şi emisii radioactive), cărbunele este de o sută de ori mai rău decât energia nucleară. Odată cu extinderea producţiei de gaz şist, extracţia de gaze naturale este la fel de dăunătoare.
Desigur, asta nu înseamnă că detest mai puţin mincinoşii care se ocupă de nuclear. Da, aş prefera ca întregul sector să îşi înceteze activitatea dacă ar exista alternative sigure. Orice tehnologie energetică are un cost, ca şi lipsa de tehnologii energetice. Energia atomică a fost pusă la grea încercare, şi impactul asupra oamenilor şi a planetei a fost limitat. Criza Fukushima a făcut din mine un partizan al energiei nucleare.
Dezbatere
Mai bine gaz rusesc decât energie nucleară europeană ?
"UE nu are multe alternative în ceea ce priveşte furnizarea de energie", scrie economistul belgian Koen Schoors în De Morgen. Potrivit acestuia, energia nucleară este ca o "loterie inversă", care asigură o aprovizionare stabilă, dar care va include întotdeauna, în ciuda progreselor tehnologice posibile, probabilitatea, deşi mică, a unui dezastru foarte costisitor. În ceea ce priveşte petrolul, acesta devine prea scump iar energia verde rămâne pentru moment un "proiect frumos", care mai are încă mult drum de parcurs. Rămân deci gazul şi "alţi combustibili fosili". Şi în ambele cazuri "se iveşte Rusia". Într-adevăr, "este deja pe departe cel mai mare furnizor de energie al UE" şi dispune de "rezerve de gaz spectaculoase". Ori, spune Schoors, "ne-am putea întreba dacă dependenţa energetică de Rusia nu constituie un pericol", deoarece "a folosit deja efectul de pârghie al aprovizionării cu un anumit număr de ţări vecine (Georgia, Ucraina, Belarus, statele baltice)" iar UE a suferit consecinţele.
