În momentul în care Occidentalii îşi pun întrebări referitor la necesitatea de a înăspri sancţiunile faţă de Rusia, acuzată de susţinerea separatiştilor proruşi ucraineni bănuiţi că ar fi doborât zborul MH 17, Adevărul explică de ce aplicarea măsurilor de retorsiune pe plan ecomomic împotirva Moscovei ar avea, fără îndoială, o incidenţă asupra economiei UE.
Potrivit cotidianului românesc, Europa şi Rusia sunt legate de comerţul bilateral în valoare de sute de miliarde de euro. Mai ales, 30% din gazul consumat de europeni provine din Rusia şi ruşii iubesc maşinile germane şi costumele italiene. În plus, investiţiile occidentale în Rusia sunt percepute drept o garanţie că nu vor exista niciodată sancţiuni adevărate.
Recent, Statele Unite anunţaseră că Rusia va trebui să suporte costuri suplimentare dacă ea continuă să-i ajute pe separatişti şi să destabilizeze Ucraina. Dar, potrivit Adevărul,
discuţiile asupra noilor sancţiuni arată că Bruxelles şi Washington nu pot forma un front comun împotriva Rusiei, iar asta în primul rând din cauza diferenţei de poziţii din interiorul Uniunii Europene.