Barack şi Michelle Obama în Praga, Hradcany Square, 5 Aprilie 2009 (AFP)

Dragă Barack, nu uita...

Un grup de lideri politici din Europa Centrală şi de Est au trimis un semnal de avertizare preşedintelui american. America nu trebuie să uite de Centrul şi de Estul Europei, trebuie să urmărească o politică fermă şi principială faţă de Rusia, iar controversa creată de misilele de apărare este pentru ei doar un test al credibilităţii Washingtonului.

Publicat pe 16 iulie 2009 la 15:06
Barack şi Michelle Obama în Praga, Hradcany Square, 5 Aprilie 2009 (AFP)

Această iniţiativă nu are nici un precedent în istoria post 1989. Un grup de preşedinţi, de prim-miniştrii şi de membrii ai guvernului din ţări care formau cândva cunoscutul bloc sovietic, printre care Lech Walesa, Aleksander Kwasniewski şi Waclav Havel, avertizează preşedintele Statelor Unite într-o scrisoare deschisă că relaţia apropiată cu Washingtonul, candva tratată ca o axiomă, este pusă astăzi la un sever test.

"În timp ce noua administraţie Obama şi-a stabilit priorităţiile politicii externe", se spune în scrisoare, "regiunea noastră este acea parte a lumii pentru care America a încetat să se mai îngrijoreze”. Într-adevăr, o vreme am avut impresia că politica americană în regiune are un uriaş succes astfel că mulţi oficiali americani au tras concluzia că problemele noastre au fost rezolvate odată pentru totdeauna, că ei pot "închide cutia" şi că de acum pot să acorde mai multă importanţă altor probleme considerate mult mai presante. Relaţiile au fost atât de apropiate că ambele părţi şi-au asumat faptul că orientarea transatlantică, dar şi stabilitatea regională şi prosperitatea, sunt stabilite pentru totdeauna. Acest punct de vedere este însă prematur.

Mult mai critică decât se obisnuieşte în mediul diplomatic, scrisoarea, ce va fi prezentată astăzi într-o conferinţă la Washington, a fost semnată de către preşedinţii Poloniei şi al Republicii Cehe, de către foşti şefi de state : al Lituaniei, Valdas Adamkus; al României, Emil Constantinescu; al Slovaciei, Michael Kovacz şi al Letoniei, Vaira Vike -Freiberga.

Cei mai mulţi dintre semnatari sunt cunoscuţi datorită simpatiei pe care o manifestă faţă de America. Scrisoarea este într-o oarecare măsură un răspuns la recenta răceală a relaţiilor dintre această zona şi USA. Mai mulţi experţi consideră că Europa Centrală şi de Est nu reprezintă o prioritate a administraţiei Obama. De asemenea sondajele efectuate în zonă relevă o scădere a suportului publicului acordat alianţei cu Washingtonul.

Newsletter în limba română

Autorii scrisorii avertizează că Europa Centrală şi de Est este la o răscruce politică, că nervozitatea este în creştere în această zonă; una din raţiunile existenţei alianţei Transatlantice şi a faptului de a fi membru al acesteia s-a văzut atunci când Rusia a "violat legile internaţionale şi integritatea teritorială" a Geogiei în timpul războiului de anul trecut. Aceştia nu îşi fac iluzii în ceea ce priveşte scopurile pe termen lung ale Rusiei.

"Speranţa noastră este că relaţiile cu Rusia se vor îmbunătăţi şi că Moscova va accepta în totalitate suveranitatea şi independenţa statelor noastre după aderarea la NATO iar conceptul de UE va fi realizat. Totuşi, Rusia s-a reântors la puterea revizionistă urmată în secolul al 19 lea însă cu metode şi tactici aparţinând secolului al 21", scriu autorii scrisorii, avertizându-l pe preşedintele Obama că "face concesii eronate" Rusiei şi că "mai multă determinare şi politică principială vizavi de Moscova va întări nu doar securitatea vestului ci va determina în cele din urmă Moscova să fie mai cooperantă la nivel politic”.

În contextul "aceastei probleme spinoase" SUA vor putea planifica instalarea de misile de apărare în Polonia şi Republica Cehă. Acordurile cu Varşovia şi Praga semnate de către administraţia George W Bush şi administraţiile regionale nu au fost încă puse practică.

"Abandonarea integrală a programului sau implicarea prea pronunţată a Rusiei fără a consulta Polonia ori Republica Cehă poate provoca o pierdere a credibilităţii SUA în întreaga regiune”, susţin semnatarii scrisorii.

Ei cer de asemenea o mai strânsă cooperare între SUA şi Europa în zone cum ar fi Afganistanul şi Pakistanul, o mai bună coordonare a politicii NATO în ceea ce priveşte Rusia şi la o mai bună şi mai strategică cooperare SUA - UE. NATO şi UE nu trebuie doar să vorbească acelaşi limbaj în ceea ce priveşte Rusia, dar trebuie de asemenea să coopereze pentru obţinerea securităţii energetice a UE.

Kwasniewski, Walesa, Adamkus, Havel şi ceilalţi numesc “absurd" faptul că cetăţenii câtorva state din regiune, incluzând Polonia şi Romania, în mod sigur cele mai mari şi mai pro-americane state din regiune, încă mai au nevoie de vize pentru a călătorii în SUA. "E de neânţeles că un critic ca activistul anti-globalizare, francezul Jose Bové, poate călători oricând şi fără viză în SUA însă creatorul şi activistul Solidaritătii, premiul Nobel pentru pace, Lech Walesa, are nevoie de viza."

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect