Știri Extrema dreaptă în Europa / 1
Militanţi din Liga Nordului la meeting-ul anual de la Pontida (Nord-Vestul Italiei), în 2008. Foto: Maxalari/Flickr

Epoca de aur a noilor populişti

Mişcările de extremă dreaptă cunosc un nou avânt în mai multe ţări din Europa. Dacă în Est sunt fidele ideologiei fasciste, în Vest atacă frontal multiculturalismul şi îndosebi islamul.

Publicat pe 19 martie 2010 la 16:52
Militanţi din Liga Nordului la meeting-ul anual de la Pontida (Nord-Vestul Italiei), în 2008. Foto: Maxalari/Flickr

Dreapta populistă se simte din ce în ce mai confortabil în Europa. În Est, nimic nou sub soare: în Ungaria, Slovacia, România, partidele cu adevărat profasciste sunt în formă. În continuarea unei ideologii naţionaliste care datează din anii 1930, ele propovăduiesc o identitate naţională etnico-religioasă, readuc la suprafaţă vechi dispute teritoriale ca şi problema minorităţilor din afara frontierelor. În Ungaria, alegerile parlamentare din 10 aprilie ar trebui să consacre victoria marelui partid conservator şi naţionalist, Fidesz, şi deasemenea să confirme succesul partidului Jobbik, antisemit, xenofob, care a obţinut trei deputaţi europeeni. În Slovacia, Partidul naţional slovac (SNS), naţionalist radical, ar trebui să se menţină într-un guvern de coaliţie după alegerile legislative din 12 iunie.

În Vest, extrema dreaptă prosperă după ce şi-a schimbat masca. "Asistăm la marea renovare a mişcărilor identitare de dreapta, a unei noi generaţii de partide de dreapta radicale", analizează Jean-Yves Camus, cercetător la Institutul de relaţii internaţionale şi strategice. Şefii acestor partide fac aranjamente pentru a nu se vedea coafaţi cu adjective ca "extrem" şi pentru a rămâne în marginea a ceea ce democraţii şi legea consideră ca fiind o linie galbenă. Aceşti "populişti de dreapta" preferă – asemeni omologilor lor de stânga – democraţia directă mai degrabă decât democraţia reprezentativă, denunţă elite pe care le consideră desprinse de realitate, auto-reproduse, corupte de cosmopolitism şi mondializare. Ei manifestă pentru o democraţie de opinie care transformă în lege tendinţele actuale. Poporul, afirmă aceştia, ştie ceea ce elitele nu au trăit şi nici nu au înţeles. Bruxelles reprezintă oaia lor neagră. Adaugă acesteia xenofobia, reconstituirea unei identităţi etnice, denunţul unei societăţi multiculturale şi mai ales, al islamului.

În Olanda, pământ al toleranţei din punct de vedere istoric, reversul medaliei se traduce prin creşterea în putere a partidului "anti-islam": Partidul libertăţii (PVV) al lui Geert Wilders poate deveni prima formaţie politică a ţării în timpul alegerilor legislative din 9 iunie. În Italia, Liga Nordului, a lui Umberto Bossi, îşi face campania pe tema respingerii "celuilalt", începând cu italienii din sud şi continuând cu imigranţii. La alegerile regionale din 28 martie, ea ar trebui să câştige Veneţia, poate şi Piemontul, şi poate deveni primul partid de dreapta din nordul ţării, devansând partidul şefului de guvern, Silvio Berlusconi.

Dar extrema dreaptă "tradiţională" nu mai are adepţi în Vest. E vorba de imagine şi de legislaţie: în nenumărate ţări, din cauza legilor împotriva negaţionismului, antisemitismului sau rasismului, referinţa la istoria fascismului coonduce la blocaj. Sigur, în Marea Britanie, xenofobul Partid naţional britanic (BNP) s-a implantat local şi a obţinut doi deputaţi europeni. În Grecia, nu mai puţin rasista Alarmă populară ortodoxă (LAOS) profită de votul protestatar obţinând 15 deputaţi. Nici unul dintre aceste partide nu poate fi acceptat ca partener de guvernare. "În Europa Occidentală, observă Jean-Yves Camus, extrema dreptă de astăzi se îndepărtează de referinţa obişnuită la fascim şi la regimele autoritare dintre cele două războaie mondiale. Extremele drepte tradiţionale, ele, devin culturi în marginea societăţii, mai degrabă un zgomot în societate decât o realitate politică, cum este de exemplu partidul neonazist (NPD) din Germania".

Newsletter în limba română

Jean-Yves Camus teoretizase conceptul de "populism alpin" la sfârşitul anilor 1990. În acelaşi timp, Partidul austriac al libertăţii (FPÖ) al lui Jorg Haider, se alia cu conservatorii; Uniunea democratică de centru (UDC), a lui Christoph Blocher, îşi lua avântul în Elveţia, iar în Italia Liga Nordului intra în guvernul lui Silvio Berlusconi. "În discurs, explică Dl. Camus, cele trei partide se întâlnesc: la marginea Mitteleuropei, această inimă alpină se hrăneşte cu amintiri din epoca pericolului otoman, o fantasmă a islamului, ca şi spectrul războiului iugoslav, aflat la originea fluxurilor migratoare". Populismul alpin este prototipul noilor drepte populiste din Vestul Europei. I s-a adăugat, de atunci încoace, un eveniment uşor de exploatat: atentatele din 11 septembrie 2001 şi fobia islamului pe care aceste atentate au provocat-o uneori.

Elveţia tocmai a votat prin referendum interzicerea construirii de minarete, inspirându-se din regulamentul "anti-minarete" din două landuri austriece, Vorarlberg şi Carinthia. În Scandinavia, retorica asupra pericolului islamului şi a imigranţilor musulmani este eficace: Partidul danez al poporului (DF) este, din 2001, indispensabilul sprijin parlamentar al guvernului liberal-conservator; Partidul progresului (FrP) este cel de-al doilea partid din Norvegia; iar democraţii din Suedia (SD) ar putea să intre în Parlament la toamnă.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect