“Uitaţi de extincţie, Erasmus s-a dublat”, a riscat să fie anulat, după ce a rămas fără bani în 2012, a primit primul stimul pe 7 noiembrie, odată cu anunţarea unui acord între Comisia pentru cultură din Parlamentul European şi Consiliul European, pentru finanţarea unui plan Erasmus+.
Termenii acordului arată că 14 miliarde de euro vor fi disponibile pentru acest program între 2014 şi 2020, cu 40% mai mult decât în bugetul anterior, pe şapte ani. Acest lucru ar trebui să dubleze numărul de studenţi implicaţi, ducând numărul total la cinci milioane. Erasmus+ va furniza de asemenea stagii în străinătate pentru cei cu vârsta sub 30 de ani care nu sunt înscrişi la o universitate, ca şi împrumuturi pentru absolvenţi.
Vestea va fi cel mai probabil sărbătorită în sudul Europei, unde programul, care recent a împlinit 25 de ani, “este considerat drept calea cea mai ieftină şi mai accesibilă de a câştiga experienţă în afara graniţelor naţionale”, notează cotidianul economic.
Read more on this topic
Susţineţi jurnalismul european independent
Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!