“Europa”

Europa, câte fracturi?

Societatea împotriva elitelor, Nordul împotriva Sudului, Germania împotriva Franţei, Marea Britanie împotriva tuturor celorlalţi: continentul nostru colecţionează fracturi care îl fragilizează în noua orânduire a lumii. Trebuie să ne regăsim curajul şi să continuăm să credem în Europa, îndeamnă politologul Dominique Moïsi.

Publicat pe 10 decembrie 2013 la 13:03
“Europa”

Europeni, deschideţi ochii. Nu veţi mai fi decât 6% din populaţia lumii în 2050, şi eraţi 20% în secolul al XVIII-lea. Împreună, sunteţi mici. Împărţiţi în naţiuni individuale, sunteţi minusculi! Chiar şi Germania, noul uriaş economic şi demografic al Uniunii, nu reprezintă acum decât 1% din omenire, şi va fi şi mai puţin pe viitor.
În acelaşi timp, continentul african a trecut de la 180 de milioane de locuitori, în 1950, la peste 1 miliard astăzi, şi probabil la peste 2 miliarde în treizeci şi cinci ani. Desigur, demografia nu înseamnă totul: influenţa de exemplu a unei capitale –stat precum Singapore nu se măsoară în termeni de populaţie. Dar este un factor important.

Europenii au mai mult decât niciodată nevoie de Uniune, şi nu numai pentru că sunt din ce în ce mai puţini comparativ cu restul lumii, ci şi pentru că lumea din jurul lor devine din ce în ce mai incertă.

Un echilibru care se prăbuşeşte

America se îndepărtează, obosită de aventurile ei costisitoare şi nesigure în Orientul Mijlociu, împăciuită fără îndoială şi de faptul că va deveni independentă din punct de vedere energetic din 2020, datorită gazului şi petrolului de şist.
Rusia se apropie din ce în ce mai mult, dar nu în sensul bun al termenului, din punct de vedere al valorilor, ci mai degrabă din cel al ambiţiilor sale imperiale. Ea nu a renunţat niciodată la Ucraina şi pune o presiune uriaşă asupra Kievului. Nu este desigur o întoarcere a Războiului Rece, Rusia nu este URSS, dar pe frontul de est este ceva nou şi îngrijorător.

În Sud, de la începutul Primăverii Arabe, Orientul Mijlociu a intrat într-un proces de fragmentare. [[S-ar putea face o dublă analogie între revoluţiile arabe şi, pe de o parte Revoluţia Franceză, pe de alta războaiele religioase]] care au însângerat Europa de la mijlocul secolului al XVI-lea până la mijlocul secolului al XVII-lea: cu şiiţii şi sunniţii în locul protestanţilor şi catolicilor.
Dar, în realitate, sunt pe cale să se dărâme sub ochii noştri acordurile Sykes - Picot din 1916 , [prin care a fost împărţit Orientul Mijlociu după Primul Război Mondial], şi, odată cu acestea, întregul echilibru al Orientului Mijlociu, care se baza pe unitatea unor ţări precum Irak, Siria şi Libia.

Newsletter în limba română

În sfârşit, Asia este pe cale să se întindă văzând cu ochii. De la Tokyo la Beijing trecând prin Seul, elitele asiatice se întreabă cu îngrijorare dacă 2013 nu este echivalentul, pentru continentul lor, a ceea ce a reprezentat 1913 pentru Europa, anul de dinaintea războiului. Nimeni nu vrea un conflict armat, dar nimeni nu face suficiente eforturi pentru a împiedica izbucnirea accidentală a unui război în Marea Chinei.

Cetăţeni dezorientaţi

Şi, în faţa unui mediu internaţional din ce în ce mai periculos, ce face Europa? Se închide în sine, lăsând câmp liber creşterii în popularite a populismelor în sânul ei.
În 1994 a ieşit în Marea Britanie un film care a avut un mare succes Patru nunţi şi o înmormântare, cu Hugh Grant în rolul principal. Astăzi, pentru a descrie realitatea europeană, ar trebui probabil vorbit despre: "Patru divorţuri şi zero funeralii".

[[Există într-adevăr un cvadruplu divorţ care tinde să se aprofundeze în ţările membre ale Uniunii]]. Primul, cel mai important, este cel între societate şi elitele sale, fie că acestea sunt naţionale sau "de la Bruxelles". Acest divorţ a precedat criza economică şi financiară care a început în 2007. Referendumurile negative în 2005, în Franţa şi Olanda, în privinţa Tratatului Constituţional, sunt o dovadă.
Criza doar a adâncit prăpastia între un proiect european care nu mai face oamenii să viseze - cu excepţia non-europenilor sau non-membrilor precum Ucraina - şi cetăţenii deziluzionaţi de politică şi de politicieni.

O criză etică

Al doilea divorţ, geografic de data aceasta, este cel între Europa de Nord care reuşeşte, cu Germania în frunte, şi Europa de Sud falimentară, cu Grecia în frunte - deşi Atena, din fericire, rămâne încă singura în categoria ei. La această diviziune Nord-Sud ar trebui acum adăugată o dimensiune Est-Vest. Într-adevăr, în afară de Polonia, ţările din Estul şi Centrul Europei intrate în UE între 2004 şi 2005 o duc prost, atât din punct de vedere economic cât şi politic.

Al treilea divorţ este un "divorţ de situaţie" între cele două ţări care erau pilonii Uniunii: Franţa şi Germania. Pentru a o spune pe şleau, Paris nu mai joacă în aceeaşi categorie cu Berlin. Desigur, voinţa de neamestec a Germaniei la nivel internaţional tinde să restabilească un anumit echilibru între cele două ţări. Dar este un echilibru artificial.
[[Din 1995 şi moartea lui François Mitterrand, niciun preşedinte al Republicii Franceze nu a fost egalul unui cancelar al Germaniei]]. Nu este de mirare atunci că Franţa se apropie periculos de sudul Europei şi de problemele sale, depărtându-se de Europa de Nord şi succesele ei.

Al patrulea divorţ, cel între Marea Britanie şi Europa, face cel de-al treilea să devină şi mai problematic. Paris nu se mai poate baza pe Londra pentru a echilibra Berlinul, întrucât Londra se depărtează din ce în ce mai mult de continent, şi va organiza probabil un referendum în privinţa Europei în 2017.

Nu vor fi funeralii dacă Europa, care a trăit cu mult peste mijloacele ei din punct de vedere material, dar cu mult dedesubt din punct de vedere politic, intelectual, sau spiritual, regăseşte luciditate şi curaj în faţa unei crize care este în primul rând o criză etică. Europenii nu au altă alegere decât să continue să creadă în Europa şi în amestecul ei excepţional de unitate şi diversitate, fiindcă ei au nevoie de ea mai mult decât niciodată.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect