Alegeți o limbă
La o lună de tradiţionala vacanţă din august, liderii Europei ar dori, fără îndoială, să se poată bucura de soare fără a le fi teamă că în zona euro este pe cale de a se dezlănţui furtuna. Evenimentele din ultima săptămână oferă câteva motive de optimism.
După criza care a izbucnit în Portugalia săptămâna trecută cu demisia ministrului de Finanţe, a fost nevoie doar de şapte zile pentru ca liderii naţiunii să poată controla şi calma pieţele financiare. Pentru Grecia, care precum Portugalia supravieţuieşte datorită ajutorului internaţional, creditorii găsesc o cale să trimită fonduri de urgenţă la Atena în schimbul reformelor (unele încă incomplete).
Pe un front mai extins, intrarea Croaţiei în UE, decizia de începe negocierile de aderare cu Serbia şi aprobarea cererii Letoniei de a se alătura zonei euro au arătat atracţia continuă faţă de unitatea europeană.
Semne încurajatoare
În sfârşit, ultimii indici ai managerilor de achiziţii, care măsoară perspectivele pentru companiile private au fost cei mai optimişti din martie 2012. Europa ar trebui să iasă din recesiune în a doua jumătate a anului acesta.
Semnele sunt încurajatoare dar nu furnizează o dovadă reală că se atenuează criza, ci pus şi simplu că intră într-o fază diferită. Următoarele 12 luni vor aduce provocări politice, sociale şi pe pieţele financiare care vor testa încă o dată abilităţile Europei de a administra criza.
În primul rând, orice redresare va avea loc în condiţii de creditare disparate. Companiile italiene, portugheze şi spaniole, înfometate de finanţări convenabile, sunt dezavantajate în mod persistent faţă de rivalii din Austria şi Germania. Asta dezechilibrează aşa-zisele beneficii intenţionate ale monedei unice, devenind imposibil pentru sectorul privat de a pune capăt şomajului masiv din sudul Europei.
În acelaşi timp, cadrul conceptual al Europei luptând împotriva crizei – bani pentru păcătoşi în schimbul suferinţei, autocritică şi promisiuni pentru o reformă virtuoasă – va râmâne nealterat. În această privinţă, nu este atât de important dacă după alegerile parlamentare din 22 septembrie, în Germania va apărea un guvern de centru-dreapta, centru-stânga sau de coaliţie. Niciun partid tradiţional nu pare înclinat spre reechilibrarea economiei zonei euro prin folosirea excedentului de cont german, pentru a compensa declinul economic al Europei de Sud.
Idealul de unitate va fi pus la mare încercare cu ocazia alegerile europarlamentare din mai, care vor deschide drumul pentru numirea înlocuitorilor lui José Manuel Barroso în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene şi a lui Herman Van Rompuy în cea de preşedinte al Consiliului European, clubul liderilor naţionali. Trebuie să ne aşteptăm la o creştere a sprijinului acordat partidelor populiste, anti-sistem şi anti-UE.
Este nevoie de efort colectiv
În viitorul uşor previzibil va exista un climat politic rece pentru cei care favorizează iniţiativele ambiţioase de integrare, cum ar fi punerea în comun a datoriei sau o uniune bancară încluzând garantarea comună a depozitelor. Acest lucru a fost subliniat luna trecută într-o declaraţie olandeză care arăta că era unei “tot mai apropiate uniuni” în toate domeniile politicii s-a încheiat. Fragilitatea spiritului european al solidarităţii se vede, de asemenea, în limbajul cu care guvernul francez şi domnul Barroso s-au atacat reciproc săptămânile trecute.
E vorba de mai mult decât de simple previziuni. Va fi nevoie de un puternic efort colectiv pentru a se adopta ceea ce se conturează acum ca o nouă rundă de sprijin financiar pentru naţiunile salvate. Să luăm drept exemplu planul pe trei ani de salvare pentru Irlanda şi Portugalia, care se va încheia în decembrie şi respectiv în iunie 2014. Liderii Europei au sperat să le lichideze la timp, arătând o impecabilă administrare a crizei. Dar lupta Irlandei de a ieşi din recesiune demonstrează că întoarcerea liniştită pe pieţele private de capital nu este garantată.
Cât despre Portugalia, criza guvernului a arătat limitele toleranţei politice şi publice pentru austeritate. Este puţin probabil că ţara va reuşi să se redreseze fără un nou plan de salvare, pentru că datoria sa publică se ridică la 130% din PIB, o creştere economică semnificativă nu se preconizează şi aproape o cincime din oamenii capabili de muncă nu au o slujbă. Între timp, puţini experţi cred că Grecia poate evita o altă restructurare a datoriei.
De la prima salvare a Greciei, în mai 2010, ostilitatea politică a naţiunilor creditoare a crescut tot mai mult faţă de datornici. În acelaşi timp, răbdarea naţiunilor datornice confruntate cu austeritatea se apropie de final. Pe fondul acestei confruntări înveninate se va ridica cortina finală a crizei din zona euro.
