Știri Zece viziuni ale Europei | 1

European, deci paria


A trebuit ca scriitorul olandez Arnon Grunberg să se mute la New York pentru a se simţi european. Întrucât, în familia sa, identitatea s-a construit mai curând din exil şi dezrădăcinare. O poveste care este astăzi valabilă pentru mulţi dintre noi.

Publicat pe 23 decembrie 2010 la 14:00

Emigrasem de aproape doi ani la New York, când un bărbat, într-un bar din centrul Manhattanului, m-a numit "Eurotrash" (euro-gunoi). Cunoşteam termenul "white trash" (gunoi alb), dar îmi evoca asociaţii de idei care nu acopereau sensul acestei noţiuni, mă gândeam la oameni de afaceri şi bancheri tineri şi zgomotoşi care se comportă necivilizat în locuri publice. "Eurotrash" a fost o descoperire pentru mine. Ar fi trebuit să citesc mai des Bret Easton Ellis.

Snob, arogant şi fără să-mi fi găsit locul pe o parte sau alta a oceanului, astfel mă vedea acest american ameţit. Nu aveam nevoie de dicţionar pentru asta. Poate că spera că o să mă iau la bătaie cu el. Ceea ce mi se părea onorabil. Dar încă din facultate am descoperit că nicio insultă nu merita pierderea câtorva dinţi. De obicei, cea mai bună soluţie este de a afişa un zâmbet prietenos. Şi asta este ceea ce am făcut.

Dar cu greu mă gândesc acum la Europa fără să-mi amintesc acest incident. Putem alege să devenim americani. "Hyphenated identity" [identitatea dublă] oferă multe posibilităţi. Suntem coreeano-americani sau italo-americani sau scoţiano-americani. Pentru a deveni însă european, a trebuit să mă mut la New York.

Părinţii mei, născuţi în 1912 şi 1927 la Berlin, erau (şi sunt), dacă s-au identificat vreodată în acest sens, probabil europeni în plus de a fi evrei. Nu din idealism, ci de nevoie. Mama mea încercase în 1939 să ajungă în Cuba cu părinţii săi. Dar Cuba nu mai accepta refugiaţii evrei din Germania, America îşi închisese graniţele şi astfel mama mea şi familia ei au eşuat în Olanda. După război şi o şedere în mai multe lagăre de concentrare, ea s-a întors în Olanda fără părinţi. A încercat să trăiască ceva timp la Paris, unde a lucrat ca doică, la Buenos Aires unde avea rude, şi în Israel, unde a fost chelneriţă, pentru a se întoarce în final la Amsterdam, chiar dacă nu se simţea acasă. Era, într-un fel, profund germană, dar nu şi-a pus niciodată întrebarea dacă să se întoarcă la Berlin sau nu. Era prea mândră pentru asta. Europeană ca soluţie de retragere, chiar dacă ea-însăși nu s-ar fi numit astfel.

Newsletter în limba română

Povestea tatălui meu este destul de similară. El a supravieţuit războiului în diferite ascunzători în Olanda, şi deşi se lăuda că vorbeşte limba olandeză mai bine decât majoritatea olandezilor, nu cred că se simţea olandez. În ultimii săi ani din viaţă se plimba, pentru motive pe care nu le înţelegeam prea bine, cu un manual de limba engleză în haina lui de piele neagră. Este adevărat că se născuse la Berlin, dar părinţii lui erau originari din Lemberg (acum Lviv) şi primul lui paşaport fusese emis de Imperiul Austro-Ungar. La fel şi pentru el: european fiindcă nu avea altceva.

Dar spre deosebire de mama mea, el pronunţa cuvântul, şi cu o oarecare mândrie. Când l-am întrebat într-o zi: "De ce nu pleci în Israel?", el mi-a zis: "eu sunt european". Dificil, la Amsterdam, în anii 1970, să zici că de fapt eşti originar din Imperiul Austro-Ungar.

În zilele noastre, Europa este ceva suspect, o boală, în cel mai bun caz un muzeu, probabil un eşec. Oricine pretinde a fi european proclamă de fapt altceva: că este cosmopolit, fără domiciliu, un fel de trădător faţă de patria sa, un paria. Un prieten scriitor, care, ca şi mine, a plecat în Statele Unite a spus: "Este mai uşor să iubeşti America atunci când nu locuieşti acolo".

Există o parte de adevăr în asta. Şi, deşi iubesc America, şi încă și mai mult New York, fără a uita totuşi că America a refuzat să-i lase să intre pe ai mei bunici şi mamă, nu cred că mă aflu la New York pentru a deveni american. Soarta m-a adus la New York, şi chiar dacă aş fi vrut să devin american, este exact locul unde sunt şi rămân european, iar un paşaport american nu schimbă nimic.

Într-un eseu, Hannah Arendt a spus că Evreul poate fi un paria conştient. Evreul poate, la propriu-zis, să adopte statutul de paria, de care nu poate oricum scăpa. Fără a dori să romanțez noțiunea de paria şi fără să vreau să numesc toţi Europenii Noii Evrei, ar fi statutul cel mai atractiv, chiar şi pentru non-evrei: a fi un "paria conştient".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect