Fostul prim-ministru Jan Fischer va fi numit astăzi în funcţia de ministru de Finanţe în cadrul guvernului de “experţi” condus de Jiří Rusnok, care ar trebui să conducă ţara până la alegerile din primăvara anului 2014.
Surprinzător, şi în ciuda unei campanii masive în urma căreia a rămas cu datorii imense, Jan Fischer a fost eliminat în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Lidové noviny reaminteşte, într-un editorial că
domnul Fischer l-a susţinut pe Miloš Zeman în al doilea tur, astfel încât oferta din partea vasalului preşedintelui Rusnok reprezintă achitarea unei datorii politice şi pot fi, de asemenea, un act de corupţie. Vom ştii mai multe în cazul în care îndatoratul fost candidat la preşedinţie va reuşi să-şi plătească în mod miraculos şi rapid datoriile de pe urma campaniei sale nereuşite.
Newsletter în limba română