Giorgio Agamben este un filosof italian, născut în 1942.
Diplomat în Drept şi Filosofie, a predat în universităţile din Verona şi Veneţia. Autor al unei trilogii de filosofie politică intitulată Homo Sacer (editura Seuil, 1998, nu a fost tradusă în limba română), el a dezvoltat noţiunea de biopolitică, interogându-se asupra felului în care puterea interferează cu viaţa naturală, biologică, a indivizilor.
În 2006, el a primit prestigiosul Premiu european al eseului Charles Veillon pentru ansamblul operei sale. El intervine în mod regulat în cadrul unor seminarii organizate de Universitatea Paris VIII (Vincennes-Saint-Denis).