Guvernul ţine doar de un fir

Publicat pe 15 iunie 2011 la 10:52

Cover

Guvernul lui Giorgios Papandreou "ţine de un fir de aţă",titrează Eleftherotypia, a doua zi după demisia deputatului Giorgios Lianis din grupul parlamentar socialist, care protestează astfel împotriva noului plan de austeritate - în valoare de 28.4 miliarde de euro - care urmează a fi votat la sfârşitul lunii şi a cărui adoptare este condiţia esenţială pentru a beneficia de ajutorul financiar al UE şi al FMI. Executivul nu mai poate conta de acum înainte decât pe 155 de locuri din cele 300 din Parlament, o majoritate care şi ea riscă să se erodeze căci, povesteşte cotidianul atenian, "anumiţi deputaţi socialişti au primit ameninţări anonime care îi somează să nu voteze planul de austeritate". Iată de ce, adaugă ziarul, "primul ministru riscă să remanieze guvernul în următoarele zile sau să provoace noi alegeri". Ipoteza unui guvern de uniune naţională este din ce în ce mai invocată, mai ales de To Ethnos, şi aceasta atât pentru a calma tensiunile dintre Atena şi partenerii săi europeni cât şi cele din interiorul societăţii greceşti. "Climatul social este, în această zi de grevă, din ce în ce mai exploziv", notează To Ethnos, potrivit căruia "ţara este paralizată şi în stradă. Sindicate şi indignaţi s-au unit pentru a-şi face cunoscută disperarea şi chiar pentru a bloca accesul în Paralament şi a împiedica deputaţii să voteze acest plan" de austeritate.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect