Alegeți o limbă
În fiecare an, din ce în ce mai mulţi oameni participă la comemorările pentru morţi – un ritual pe care unii, la începutul anilor 1970, îl credeau pe cale de dispariţie. Din ce în ce mai multe publicaţii au ca temă războiul. Cu o schimbare constantă de perspectivă. Opera impresionantă a lui Loe de Jong, [istoric olandez al celui de-Al Doilea Război Mondial], părea să acopere întregul domeniu de cercetare, dintr-un punct de vedere geografic şi tematic.
De atunci, în activitatea de cercetare au fost aduse tot felul de nuanţe şi istoricii au început să abordeze vicisitudinile individuale ale unor persoane care au fost implicate într-un fel sau altul în război. Acum că am auzit versiunea ultimilor supravieţuitori, atenţia se mută asupra tratamentului dezordonat de după 1945, asupra colaborării şi asupra relaţiei noastre cu războiul. Astfel se alimentează istoriografia de război.
“Cred că Al Doilea Război Mondial se va estompa într-o zi până la nivelul Războiului de optzeci de ani [lupta olandeză împotriva spaniolilor, care a condus la crearea Provinciilor-Unite în 1648]”, a spus într-o zi scriitorul şi jurnalistul Ad van Liempt. “Dar masacrarea evreilor se va intensifica în memorii”. Nu este doar consecinţa inevitabilă a istoriei europene, ci de asemenea misiunea pe care istoricii şi-au stabilit-o. Cu cât Holocaustul se îndepărtează în timp, cu atât devine mai clar că acesta marchează cea mai mare linie de împărţire a acestui continent – locul răului, raza de acţiune a vinovaţilor şi a complicilor lor.
După Holocaust, europenii şi-au pierdut încrederea în ei-înşişi şi în binefacerile ideologiilor şi ale inovaţiei tehnologice. Progresul care, în punctele cruciale ale secolului trecut, umplea europenii de speranţe pentru un viitor mai bun, nu a putut împiedica masacrul de popoare. Mai rău: progresul, simbolizat de trenuri, avioane, fabrici şi viaţa în societate, a făcut posibil omorul organizat. Nicăieri deziluzia asupra capacităţii de auto-distrugere a progresului nu a fost resimţită atât de puternic ca în Europa. Holocaustul determină identitatea europeană.
În schimb, niciun continent nu a fost atât de purificat de trecutul său întunecat. Al Doilea Război Mondial a creat condiţiile unificării europene şi a pacificării naţiunilor belicoase. Adevăratul miracol german nu este atât reconstrucţia rapidă a ţării devastate, ci purificarea ei morală. Timp de secole, Germania – stat unitar din 1871 – a fost o sursă de agitaţie şi de război. Ea este astăzi stâlpul susţinător al unei Europe paşnice şi prospere. Tocmai pentru că Holocaustul este un puternic factor determinant al identităţii europene, el contribuie la diferenţa de mentalitate între Europa şi alte părţi ale lumii.
Semnificaţia Holocaustului pentru europeni nu este universală – cum reiese din relaţia dezinvoltă a lumii arabe cu această temă. La şaizeci şi cinci de ani după Al Doilea Război Mondial, masacrul evreilor reprezintă străfundurile abisului incontestabil al istoriei europene, standardul colectiv al foştilor vinovaţi şi al fostelor victime. În acelaşi timp acesta marchează o diferenţă profundă între europeni şi cei pentru care Holocaustul nu are această semnificaţie fundamentală.
