Alegeți o limbă
Berlin, grădina Kronprinzenpalais [Palatul prinţului moştenitor, pe Unter den Linden]. Aici se desfăşoară sărbătoarea estivală a creştin-democraţilor (CDU). Ministrul Transporturilor, Peter Ramsauer, pozează, cum este tradiţia, cu o halbă de bere bavareză, dar cancelarul Angela Merkel se pare că are în vedere un alt electorat. Sub lumina flash-urilor aparatelor de fotografiat, ea taie carnea pentru un kebab. Este un semnal al alegerilor care urmează în curând. Pe 22 septembrie, germanii vor alege membrii noului Bundestag [Parlament]. "Imigranţii devin din ce în ce mai importanţi pentru partidele politice", constată Orkan Kösemen, politolog pe lângă Fundaţia Bertelsmann, autor al unui studiu asupra comportamentului electoral al imigraţilor. Deja un cetăţean din zece cu drept de vot are origini străine. Nu mai puţin de 5.5 milioane de voturi sunt astfel în joc.
La sfârşitul Războiului Rece, preferinţele politice ale imigranţilor erau uşor de determinat. [[Alegătorii originari din rândurile imigraţiei poloneze sau sovietice votau în mod tradiţional pentru creştin-democraţi]]. CDU, condus de Helmut Kohl, şi CSU bavarez, al lui Franz Josef Strauss, simbolizau atunci anticomunismul. În schimb, foştii Gastarbeiter, muncitori imigranţi veniţi din Turcia şi din ţările arabe, erau mai aproape de social-democraţii din SPD. Aceste diviziuni există încă, dar vocile imigranţilor sunt râvnite din ce în ce mai făţiş de către Verzi, şi chiar şi de extrema-stângă post-comunistă.
Ecologiştii germani sunt astăzi conduşi de Cem Özdemir, fiul unui cerchez şi al unei turcoaice din Istanbul. Iar Verzii sunt cei care au prezentat pe listele lor electorale cel mai mare număr de candidaţi originari din imigraţie (23 de persoane). Deja ecologiştii sunt reprezentaţi în Bundestag de deputaţi născuţi în Turcia, în Iran, sau, precum Agnieszka Brugger sau Jerzy Montag, în Polonia de după război.
Un nou fel de a acţiona
În acest peisaj politic este totuşi frapantă ostilitatea faţă de străini a unei părţi din electoratul SPD, mai importantă decât în rândul electoratului creştin-democrat şi depăşită doar de alegătorii de extrema-dreaptă. Faţeta antiimigraţie a social-democraţilor este puternic asociată cu Thilo Sarrazin, fost senator berlinez, membru al consiliului de administraţie al Băncii Federale şi autor cu trei ani în urmă al Deutschland schafft sich ab (Germania se autodistruge, editura DVA, nu a fost tradusă în limba română), un manifest înflăcărat împotriva imigraţiei venite din ţările musulmane.
"Fără nicio îndoială, SPD este un partid de imigranţi", a afirmat vice-preşedinta acestuia, Aydan Özoğuz, originară din rândurile imigraţiei turceşti. Social-democraţii însă nu şi-au ţinut, în timpul guvernării lor, promisiunea făcută alegătorilor de origine străină, şi anume dreptul la dubla cetăţenie. În prezent, copiii născuţi în Germania din părinţi imigranţi trebuie să aleagă la majoritate între paşaportul german şi cel din ţara de origine a părinţilor lor.
Oricum, social-democraţii nu par să sufere nici în urma cazului Sarrazin şi nici în urma promisiunilor prost ţinute, şi se pregătesc să adune aproape două treimi dintre voturile germanilor de origine turcă. Potrivit unui sondaj al institutului Data 4U, doar 7% din acelaşi grup electoral ar trebui să voteze în favoarea CDU.
Creştin-democraţii conduc deocamdată în sondaje, dar sunt învinşi în mod regulat în alegerile primarilor din oraşele mari. Angela Merkel a reuşit să învingă rezistenţa propriului său partid în privinţa unor chestiuni importante, precum abandonarea energiei nucleare sau abolirea serviciului militar obligatoriu, dar rămâne încă foarte prudentă asupra măsurilor politice referitoare la imigraţie. Un nou mod de a face ceva, de ce nu, dar fără schimbări politice substanţiale.
[[Este vremea gesturilor de bunăvoinţă faţă de imigranţi]]. Se întâmplă adeseori ca musulmani să aibă acces la poziţii importante în conducerea CDU. Cu trei ani în urmă, Aygul Özkan, născută la Hamburg din părinţi turci, a devenit ministru al Afacerilor sociale, al femeilor, familiei, sănătăţii şi integrării în statul Saxonia Inferioară. Ea a fost prima femeie politică germană de origine turcă care să fi ocupat un post ministerial. Presa fabrica pe atunci primele pagini despre "chipul modern al CDU". Unii membri de partid au fost totuşi iritaţi, mai ales atunci când Özkan a anunţat că nu vedea vreun loc pentru cruci în şcolile publice.
Un partid fondat de musulmani
Programul electoral al CDU respinge clar aderarea Turciei la Uniunea Europeană, se opune ideii de dublă naţionalitate şi dreptului de vot pentru străini din afara UE în alegerile locale.
Iar şansele electorale ale CDU în rândul comunităţii musulmane nu vor fi deloc îmbunătăţite de recentul articol al săptămânalului Der Spiegel. Revista citează o notiţă a unei conversaţii a cancelarului Kohl cu prim-ministrul britanic Margaret Thatcher, în 1982, în care cancelarul nu-şi ascunde dorinţa de a scăpa de jumătate din turcii germani, plătindu-i pe cei care ar fi fost dispuşi să plece.
La vremea respectivă, astfel de cuvinte nu şocau. "Astăzi, ar fi greu să câştigi o alegere făcând campanie împotriva imigraţilor", analizează Orkan Kösemen. Societatea germană este totuşi departe de a fi deschisă. Doar 11% dintre germani ar fi satisfăcuţi dacă viitorul cancelar ar fi de origine străină. Aproape o treime din populaţie ar fi chiar clar nemulţumită, potrivit rezultatelor unui sondaj al Institutului YouGov.
Alegerile legislative din acest an vor fi totuşi deschise, în 3 din cele 16 landuri, Alianţei pentru Inovare şi Justiţie (BIG), un partid fondat de către musulmani şi presupus a-i reprezenta pe imigranţi. "În zece ani vom fi la guvernare", afirmă Ismet Misirlioglu, unul dintre liderii acestuia. Vorbele sale sunt probabil exagerate, dar partidele tradiţionale ar trebui totuşi să le ia în serios. Fiindcă dacă îi dezamăgesc pe imigranţi, mai devreme sau mai târziu noi formaţiuni politice vor reuşi să atragă acest electorat.
