Sediul băncii UBS la Zurich (Elveţia). (AFP)

Italia îşi reglează conturile cu Elveţia

Recenta amnistie fiscală a guvernului lui Silvio Berlusconi, în scopul de a repatria banii ascunşi de către contribuabilii italieni peste graniţe, este cauza unei anumite tensiuni cu Elveţia, ale cărei bănci sunt indicate de Roma ca principalii responsabili ai fraudei.

Publicat pe 12 noiembrie 2009 la 15:10
Sediul băncii UBS la Zurich (Elveţia). (AFP)

"Cum ştim că un om care se învârteşte în jurul băncilor noastre cu suspiciune este un agent sub acoperire al Brigăzii Financiare italiene ? Foarte simplu : citeşte Wall Street Journal invers". Acest ton sarcastic este o modalitate de a exorciza două emoţii: iritarea şi frica. Pe de o parte, iritarea în Elveţia împotriva italienilor: niciodată Roma nu a folosit metode mai dure pentru a repatria capitalurile. De altă parte, teama: băncile elveţiene pot vedea într-adevăr dispărând cele 200 miliarde de euro din seifurile lor. Dar, mai mult decât orice, Elveţia se teme să piardă imaginea de paradis fiscal pe care şi-a construit o mare parte din bogăţie.

Prima "lovitură" primită de Elveţia datează de la sfârşitul anilor 1990, în momentul scandalului fondurilor de moşteniri vacante din băncile elveţiene: bani ai evreilor deportaţi în lagăre care nu fuseseră niciodată restituiţi moştenitorilor acestora. Elveţia s-a apărat de această acuzare pretinzând că ar fi încercat să găsească urma moştenitorilor, dar că această sarcină s-au dovedit imposibilă. Între timp, băncile elveţiene au trebuit să facă mai transparente unele conturi. Mitul sacru al inviolabilităţii băncilor elveţiene a fost deci pătat pentru prima oară în istoria sa.

Contribuabilii se tem de o vânatoare de vrăjitoare

A doua lovitură a fost dată în vara anului trecut, când Statele Unite, urmărind evadaţi fiscali, a forţat Uniunea Băncilor Elveţiene să divulge o serie de date confidenţiale. A treia lovitură a picat când OCDE a adăugat Elveţia la "lista gri" a paradisurilor fiscale. Această declasare a fost ulterior anulată. Dar mulţi investitori, deveniţi sceptici, se întreabă dacă banii lor sunt încă în siguranţă la Lugano şi în vecinătate. Iar în fine, astăzi, guvernul italian îşi lansează amnistia fiscală, permiţând celor care şi-au exportat capitalul în Elveţia să-l reintroducă în Italia, cu o penalizare egală cu 5% din sumă. În Italia, această măsură a fost primită pe fond de proteste şi îndoieli. Totuşi, pare a fi fost acceptată. "Funcţionează", spune Paolo Bernasconi, procuror general la Lugano timp de douăzeci de ani, acum avocat şi profesor la Universitatea din St Gallen, în Elveţia. "Mulţi italienii acceptă să plătească amenda. "Scutul fiscal" funcţionează : în Italia, vânătoarea de vrăjitoare terorizează contribuabilii, cărora li se spune că nu mai există secret bancar în Elveţia", a spus el.

Newsletter în limba română

Dar există şi alte explicaţii. Două dintre principalele motive pentru care atâţia bani au fost investiţi în Elveţia au început să dispară. Primul motiv - teama de comunism - datează de după război, al doilea - teama de răpiri - datează din anii 1970. Săptămâna trecută, poliţia financiară a percheziţionat 76 de sucursale italiene ale băncilor elveţiene. "Fiscovelox" (radare) au fost instalate la graniţa italo-elveţiană pentru a fotografia autoturismele înmatriculate în Italia care intră în Confederaţie. În plus, după unele zvonuri - fondate sau nu - ofiţeri în civil supraveghează ieşirile băncilor.

"Pe cât îmi amintesc nu am mai cunoscut o astfel de tensiune puternică cu Italia", a recunoscut Giancarlo Dillen, director al Corriere del Ticino. "Este adevărat", confirmă Fulvio Pelli, presedinte al Partidului Radical-Liberal Elveţia. "Dar ne irită mai ales felul cum este prezentat acest "scut fiscal". O dezinformare sistematică a fost pusă în aplicare : oamenii sunt aduşi să creadă că sistemul bancar elveţian a fost complet schimbat, că nu mai este sigur". Observaţiile lui Paolo Bernasconi, care este totuşi favorabil unei reluări a dialogului cu Italia, sunt foarte dure împotriva metodelor utilizate : "Nimeni nu i_a fotografiat vreodată pe cei care intră în Elveţia, nici măcar pe timpul Brigăzilor Roşii".

Elveţia se teme că-şi pierde bogăţia ?

"Puterea ei nu depinde de bani din străinătate", a declarat Giancarlo Dillena. "Dimpotrivă, primeşte bani de la străini pentru că este puternică. Aici, totul funcţionează mai bine decât în Italia. Nu este o coincidenţă faptul că mari companii precum Zegna şi-au stabilit sediul central în Elveţia". În mediul bancar, teama începe să producă efecte concrete. Fără a face mult zgomot, unii angajaţi - cei mai terorizaţi - încep să urmeze cursuri de perfecţionare: bancherii elveţieni caută să ofere clienţilor lor italieni produse specifice, pentru a-i îndemna să investească. A trecut vremea când era suficient să aştepte clientul cu servieta plină de bancnote. Cum se va termina ? "Sistemul ţării noastre este democraţia directă, ameninţă Fulvio Pelli. Am putea organiza un referendum, pe care Italia îl va regreta. Ţara noastră este mică, dar păzea acelora care-i calcă pe picioare".

VĂZUT DIN ELVEŢIA

O măsură cu parfum electoral

"Roma şi-a făcut conturile", observă L'Hebdo, pentru care "după ministrul Economiei italian, Giulio Tremonti, 550 miliarde de euro aparţinând italienilor ar fi plasate în străinătate, dintre care o mare parte în Elveţia". Roma speră să-şi atingă obiectivul înainte de termenul limită, 15 decembrie: întoarcerea de 80-100 de miliarde de euro din sumele răspândite în lume. Dar, adaugă revista din Lausanne, "cum să nu vedem în spatele acestei manevre fiscale alte interese pentru Berlusconi şi ministrul său al Economiei, legate de agenda politică italiană? Pregătirea epocii post-Berlusconi. Tremonti, 62 de ani, unul dintre puţinii care se bucură de o reputaţie serioasă în guvern, îşi propune să se ridice în Olimpul roman. Arătându-se agresiv asupra evaziunii fiscale, un subiect care poate fi fructuos din punct de vedere politic în perioade de criză, arată de asemenea statura unui posibil succesor al lui Berlusconi, 73 de ani, în anticiparea duelului care îl va opune la viitoarele alegeri legislative celuilalt lider de dreapta, post-fascistul Gianfranco Fini, 57 de ani. Berlusconi îl împinge înainte pe Tremonti pentru a-şi acoperi spatele juridic, aşa cum Chirac a pariat - dar a pierdut - pe Dominique de Villepin".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect