“Libertatea de a protesta împotriva politicilor greşite ale guvernului. 25 aprilie”

Publicat pe 25 aprilie 2013 la 09:55

Cover

Cu ocazia aniversării a 39 de ani de la revoluţia portugheză, care a pus capăt unui guvern dictatorial ce a condus ţara timp de 41 de ani, sunt prevăzute manifestaţii împotriva politicii de austeritate a guvernului.

Mai multe personalităţi importante au anunţat că vor fi absente de la festivităţile oficiale de sărbătorire a revoluţiei – cum ar fi tradiţionala sesiune parlamentară solemnă – printre care fostul preşedinte Mário Soares şi poetul Manuel Alegre, al cărui cântec Trova do vento que passa va lansa ceremonia în Parlament.

Această absenţă intenţionată este o consecinţă a faptului că actuala “conducere politică este în contradicţie cu spiritul [revoluţiei] din 25 aprilie, idealurile şi valorile sale”, explică publicaţia de stânga.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect