Marea Britanie

“Marea Britanie, Mica Anglie”

Publicat pe 8 noiembrie 2013

Cover

Marea Britanie este la o răscruce de drumuri, avertizează The Economist, identificând riscuri politice majore la orizont: probabilitatea ca votanţii să trimită un “grup” de la Partidul Independenţei Marii Britanii la Bruxelles după alegerile europene din 2014, un vot pentru independenţa Scoţiei în septembrie în acelaşi an, şi un referendum legat de statutul de membru UE al Marii Britanii, care ar putea să împartă Partidul Conservator aflat la putere, care se presupune că va avea loc până la sfârşitul lui 2017.
Dând glas sprijinului său pentru o “Mare Britanie”, care este una ce include Scoţia şi rămâne în Europa, săptămânalul notează că regatul

ar putea ieşi din toate acestea mai mic, izolat şi cu mai puţină influenţă în lume (şi, posibil, cu politicieni divizaţi). Sau, ar putea să devină mai eficient, mai sigur pe identitatea sa şi pe locul în Europa şi cu o privire mai largă. [...] Cameron a avut un comportament contradictoriu: câteodată a spus că Londra este hotărâtă să reformeze UE pentru binele tuturor, alteori a ameninţat să iasă dacă cererile sale, ce încă nu au fost precizate, nu se întrunesc. Prima idee este cea isteaţă – pentru că ar folosi la evitarea unei ieşiri dezastruoase din UE şi ar putea face Uniunea mai liberală.

Newsletter în limba română

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect