Alegeți o limbă
Cu toată convingerea, multă vreme am asociat extrădarea cu nedreptatea. Fără îndoială acest lucru se datorează faptului că am crescut în perioada represiunilor din Irlanda anilor 1980, acolo unde la scară largă era împartăşită temerea că deţinuţii politici transferaţi în Marea Britanie nu vor primi un proces echitabil.
Analizând acest subiect fără părtinire, accept pe deplin faptul că extrădarea este necesară în anumite cazuri. Dar am încă sentimentul că micii infractori au o şansă mai mare să fie implicaţi în procese în tribunalele străine, decât cei care trebuie să răspundă pentru probleme cu adevărat grave.
Am avut un sentiment similar la citirea celor mai recente date colectate de către funcţionarii de la Bruxelles cu privire la aplicarea mandatului european de arestare. Deşi mandatul de reţinere a fost prezentat iniţial ca un răspuns la ororile din 11 septembrie şi ca un stimulent pentru poliţiile transfrontaliere şi pentru cooperarea judiciară, punerea în aplicare a acestui sistem lasă de dorit.
Anul trecut, The Guardian raporta că sistemul judiciar britanic a avut de a face cu o creştere bruscă a cererilor de extrădare din partea Poloniei. Multe dintre acestea erau pentru infracţiuni banale cum ar fi furtul unui desert sau, pentru un tâmplar care a luat uşa dulapului unui client, pentru că acesta nu l-a plătit. Mai comică (pentru toată lumea, dar nu pentru cei implicaţi) a fost o cerere din partea Lituaniei cu privire la cazul furtului unui purceluş.
Noile cifre - care acoperă anul 2008 - indică faptul că Polonia continuă să considere găinăriile drept grave ameninţări împotriva civilizaţiei. Statisticile arată că din cele aproape 12 000 de mandate de arestare emise la nivelul tuturor statelor UE (Marea Britanie a fost printre cei care nu au oferit date privind acest tip de infracţiuni), cel mai mare număr, 4829, au fost emise în Polonia. Totuşi, doar 617 dintre suspecţii căutaţi de justiţia poloneză au fost extrădaţi până în prezent.
Ingrijorător este faptul că o serie de evaluări făcute de "experţii" UE au ajuns la concluzia că sistemul extrădărilor funcţionează în mod satisfăcător, atunci când este foarte evident că nu este aşa. Fără a avea un nume şi într-o manieră necuantificabilă, experţii prezintă un studiu destul de obtuz. O anumită perioadă de timp, aceştia au cerut aplicarea liniilor directoare ale principiului proporţionalităţii, astfel încât autorităţile naţionale din fiecare ţară UE să poată decide dacă o infracţiune este suficient de gravă pentru a justifica extrădarea. Si în timp ce aceşti experţi acuză Grecia pentru neintroducerea testului proporţionalitătii, sunt nemulţumiţi şi pentru că Italia a decis să introducă unul, dar care se pare că încetineşte sistemul.
Rapoartele experţilor nu ne spun mai multe despre costul uman al celor care sunt prinşi în situaţii care de multe ori se dovedesc a fi doar nişte farse. Acesta este unul din motivele pentru care avem nevoie de campaniile www.fairtrials.net/ De curând acesta a prezentat *grupului Fair Trials International.*situaţia neplăcută în care se găseşte Deborah Dark, o londoneză care a fost achitată pentru infracţiunea de deţinere de droguri, în Franţa, acum 20 de ani. Deşi în maşina ei a fost găsit canabis, un tribunal francez a acceptat faptul că acesta a fost pus în maşină de către un prieten. Cum ea fusese deja reţinută opt luni şi jumătate înainte de proces, acesta ar fi trebuit să reprezinte sfârşitul problemei. Dar, după ce Dark a revenit în Anglia, cazul a fost redeschis şi ea a fost condamnată la şase ani de închisoare, în 1990, fără măcar ca aceasta să fie informată de derularea procesului. La începutul lui 2007, pe când se afla în vacanţă în Turcia, aceasta a aflat că în Franţa există un ordin de extrădare pe numele ei. Iar pentru că nu există nici o limită de timp pentru aplicarea unui mandat de arestare, ordinul pe numele ei este încă valabil.
Cu sisteme juridice, legi şi limbi diferite la nivelul UE, este esenţial ca sistemul mandatelor de arestare să se bazeze pe măsuri de siguranţă. Si este de neiertat faptul că acest sistem nu a fost bine definit înainte de a deveni operaţional.
Suedia, actualul deţinător al Preşedinţiei UE, a prezentat recent, o "foaie de parcurs" (de ce totul trebuie să fie făcut după "foi de parcurs" în ziua de azi?) concepută pentru a remedia aceasta situaţie. Chiar dacă există multe plângeri din parte Amnesty International dar şi din partea altor organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, acest dosar nu este unul dintre cele pe care suedezii le consideră prioritare, astfel că nu există perspectiva unei soluţionări rapide a situaţiei. Prin urmare, pentru moment, punerea în aplicare a mandatului de arest rămâne doar o farsă.
