Monti, un antidot pentru evitarea catastrofei

Agonia lui Berlusconi a dus la căderea pieţelor şi a împins dobânzile italiene spre un 7% care prevede o criză a creditelor: o catastrofă care poate scufunda întreaga zonă euro.Singura soluţie previzibilă este stabilirea rapidă a unui guvern de unitate condus de un foarte respectat ex-comisar european, scrie directorul La Stampa.

Publicat pe 10 noiembrie 2011 la 16:07

Miercuri seara, preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a jucat asul din mânecă, cea mai prestigioasă carte, cea pe care o ţinea de o parte de ceva vreme: Mario Monti. Ziua dramatică de ieri, cea mai teribilă pentru Italia după criza lirei din 1992, necesita un răspuns foarte puternic, un semnal care să fie în acelaşi timp un antidot, dar şi un avertisment.

Un antidot pentru evitarea prăbuşirii sistemului dar şi un avertisment adresat forţelor politice: timpul a expirat, nu mai este vreme pentru tergiversări, pentru analize, amânări sau jocuri cu cărţile ascunse. Pieţele financiare, analiştii şi presa din întreaga lume ne-au strigat – cu vehemenţă şi o impresionantă determinare – că riscăm să ne pierdem în totalitate credibilitatea şi că salvarea poate veni doar printr-un puternic semnal de schimbare.

Un alt super Mario pentru salvarea Italiei

De acum înainte, Mario Monti nu mai este un tehnocrat, ci a devenit senator pe viaţă, printr-un decret prezidenţial contrasemnat de premierul Silvio Berlusconi, care a salutat această decizie; de acum, Mario Monti este indicat în mod clar ca fiind soluţia pe care forţele parlamentare pot construi structura politică pentru formarea unui nou guvern.

Este clar că decizia de miercuri seara nu este lipsită de necunoscute şi încă nu este exclusă posibilitatea alegerilor anticipate, dar este indicată varianta posibilă. În principal, decizia preşedintelui are rolul de a îndemna partidele să îşi asume responsabilitatea şi să spună clar ţării ce intenţionează să facă, fără manevre tactice şi fără trucuri politice.

Furtuna financiară produsă miercuri în Italia, care, potrivit multor analişti, a depăşit punctul de unde nu mai există posibilitatea revenirii, s-a extins şi a provocat o scădere a indicilor bursieri în întreaga lume, terorizând fondurile de pensii şi speculatorii de pe pieţele financiare, iar totul s-a întâmplat din cauza vechilor noastre vicii.

Viciile şi repetiţiile, un defect italian?

Mulţi se mirau ieri dimineaţă de reacţiile de pe plan global când, de fapt, noi am copiat modelul spaniol: demisia premierului, un acord în Parlament între coaliţia majoritară şi opoziţie pentru adoptarea măsurilor solicitate de Europa şi promisiunea organizării de noi alegeri. Dar de ce Spania lui Jose Luis Zapatero a ieşit rapid din tunel, iar noi am intrat în tunel cu o viteză nebunească? Pentru că noi am avut o atitudine neclară, tipic bizantină, şi deciziile noastre au devenit de neînţeles.

Puneţi-vă în locul unui străin – fie el investitor, jurnalist, diplomat sau analist – şi veţi înţelege de ce au avut o reacţie de panică. Demisia premierului Zapatero fusese anunţată şi depusă official în acelaşi timp, în timp ce noi am inventat formula “demisiei decalate”, despre care nu se ştie când se va produce şi care nu este scrisă sau semnată de nimeni. În plus, mai este şi proiectul de modificare a legii stabilităţii financiare, cel care ar trebui să includă condiţiile solicitate de Uniunea Europeană; dar, din păcate, nimeni nu cunoştea, ieri dimineaţă, conţinutul proiectului şi nici măcar preşedintele nu a avut privilegiul de a-l putea citi.

Mai este şi problema datei alegerilor. Spania a stabilit imediat data alegerilor anticipate, în timp ce la noi se ştie că abia după demisia lui Berlusconi – care ar urma să intervină într-o perioadă nedefinită, spre sfârşitul acestei luni – vor fi iniţiate consultările, care ar putea conduce la rezultate complet diferite sau la poziţii contradictorii. Guvern tehnocrat, alegeri anticipate, o modificare a configuraţiei coaliţiei guvernamentale, un Executiv condus în continuare de Poporul Libertăţii (partidul lui Berlusconi) – pe scurt, o problemă fără soluţie.

Tot ieri dimineaţă, clasa noastră politică, fascinată şi acaparată de vechiurile obiceiuri, era pregătită să intre în eternul joc al negocierilor şi schimburilor, căutând ajungerea la o ultimă poziţie comodă pe riscul ţării. Decizia preşedintelui Italiei a avut rolul de a curăţa scena politică de strategii şi tactici, iar acum toţi vor fi constrânşi să îşi asume gravitatea problemelor şi să arate cine sunt cu adevărat şi ce valoare au.

Criza datoriei publice

Sindromul grec atacă Italia

Anunţul viitoarei demisii a lui Silvio Berlusconi nu a avut efectul dorit asupra pieţelor financiare, care se pregătesc să "aplice o terapie de şoc Italiei", după cum titrează Handelsblatt pe prima pagină. "Dobânda asupra obligaţiunilor italiene la 10 ani a atins ieri [9 noiembrie] un nou record, cu 7.46 %. O asemenea creştere este echivalentă cu un refuz de a mai avea acces la pieţe", consideră cotidianul economic german. Semnalul investitorilor care continuă să garanteze finanţarea statului italian este clar: "problemele acestei ţări sunt nu se reduc la Berlusconi". Dacă Italia ar fi obligată ca de acum înainte să plătească 8 în loc de 5 % pentru obligaţiunile ei, vaaloarea intereselor ar creşte cu 635 de miliarde de euro în următorii 10 ani, "ceea ce este zdrobitor", conchide Handelsblatt.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect