Alegeți o limbă
Mai există oare vreun motiv pentru a se bucura, în ziua sărbătoririi Europei şi a aniversării declaraţiei Schuman, considerată un act fondator al Uniunii? Nu chiar, ar spune unii. Europa se simte într-adevăr în acest moment cum nu se poate mai rău: lovită de cea mai gravă criză economică şi instituţională de după război; divizată între un Nord virtuos dar cu capitalul de solidaritate epuizat şi un Sud care de abia se mai târăşte; blocată în integrarea sa de către vetourile încrucişate ale ţărilor membre, geloase pe suveranitatea lor; ruptă între tentaţia de a se replia a unora, şi cea de a se confrunta, a altora; victimă a lipsei de afectiune din partea cetăţenilor săi, şi mă opresc aici. Pe scurt, consideră cei mai înflăcăraţi adversari ai săi, explozia sa nu mai este decât o problemă de timp.
Totuşi, mai există încă motive pentru a crede că Europa a atins deja fundul nenorocirilor, şi că este pe cale să-şi revină. Semnele sunt slabe, este adevărat – şi avem nevoie de o lupă serioasă şi de o anumită doză de optimism pentru a le întrezări. Dar sunt totuşi aici.
Uniunea Bancară, indispensabilă în evitarea unei alte crize a datoriei suverane, pare a fi mai apropiată de realizare, de când, în 7 mai, Germania a calificat-o ca fiind un “proiect prioritar”, pe care-l doreşte aplicat cât mai ”rapid”.
Moneda euro, pe care nimeni nu mai paria cu şase luni în urmă, se simte mai bine, şi de acum înainte pare evident faptul că nimeni nu mai doreşte în Europa dispariţia sa, nici măcar Berlin. Ţările membre ale zonei euro par să fi înţeles, în acelaşi timp, că nu mai pot continua să aibă aceeaşi monedă fără a-şi coordona simultan politica economică.
Cât despre relansarea economică, Berlin – din nou – pare să fi realizat că nu este deloc în interesul său să aibă parteneri plini de bunăvoinţă, dar lipsiţi de vlagă, şi începe să-şi relaxeze poziţia avută faţă de politica rigorii bugetare, precedat în această acţiune de Bruxelles. Presiunile venite de la Paris, Madrid şi din partea noului guvern italian, au avut un cuvânt de zis.
Sigur, nu am ieşit încă din tunel, dar măcar vedem o lumină la capătul său. Care nu este deloc cea a luminilor unui tren...
