Alegeți o limbă
Într-un gest fără precedent, la iniţiativa ziarului The Guardian, "56 de ziare din 45 de ţări au luat iniţiativa inedită de a vorbi cu o singură voce printr-un editorial unic". "O facem pentru că umanitatea înfruntă o urgenţă extremă", explică textul. "Politicienii reuniţi la Copenhaga au puterea de a făuri felul în care Istoria va judeca această generaţie". Dar nimic nu este mai puţin sigur decât un acord global privind reducerea emisiilor de CO2 între cele 192 de ţări reprezentate. Şi în acest caz, previne omul de ştiinţă James Hansen în The Guardian, un acord ar fi atât de imperfect că ar fi mai bine să o luăm de la început. "Dacă vom termina cu ceva de genul Kyoto, oamenii vor petrece ani încercând să determine ce înseamnă". Pentru directorul Institutului Goddard pentru Studii Spaţiale al NASA, încălzirea globală este ca nazismul sau sclavia : "genul de subiecte asupra cărora nu se pot face compromisuri".
Scenariu sumbru sau scenariu regional?
Doua scenarii sunt posibile, prevede Polityka. Scenariul sumbru, dezvoltat de americanul Bruce Bueno de Mesquita în cartea „The Predictioners Game”, se bazează pe teoria jocurilor, pentru a exprima temerile ca ţările să nu îşi caute propriile lor interese şi să fie din ce în ce mai puţin dispuse de a ajunge la un acord. Celălalt scenariu, stabilit de Premiul Nobel de Economie Elinor Ostromîntr-un raport destinat Băncii Mondiale, contează pe iniţiativele locale şi cooperarea între oraşe şi regiuni ale lumii pentru a combina un înalt nivel de trai, protecţia mediului şi emisii de CO2 reduse. Un acord ar fi oricum greu de aplicat. Aşa cum remarcă cronicarul suedez Martin Ådahl în Fokus, Protocolul de la Kyoto, mai restrictiv decât acest text în discuţie la Copenhaga, "nu este pus în aplicare de către semnatari". Astfel "în Canada, care promisese să reducă emisiile cu 6% până în 2012, acestea au crescut cu 28%".
Un jandarm mondial al climatului
"Ce sancţiuni pentru ţările care nu-şi îndeplinesc obiectivele de reducere?", se întreabăşi Liberation. "Trebuie inventat un poliţist mondial al climatului", însărcinat cu verificarea angajamentelor luate. Întreaga problemă, scrie cotidianul francez, este de a desemna sau de a crea "super-structura" cea mai pertinentă pentru această misiune. "Companii private ? Instituţii ONU ? Anglo-saxonii militează pentru ca sarcina să fie preluată de Banca Mondială. Alţii sunt pentru Fondul mondial al Mediului".
"Un ICF, sau International Carbon Fund (Fond Internaţional de CO2) ar putea fi creat", răspunde Martin Ådahl în Fokus. Această instituţie pe baza modelului de la Bretton Woods pentru economie ar fi mandatat pentru "a verifica emisiile, a supraveghea pieţele regionale şi a stabili un sistem de sancţiuni, modelate pe regulile pieţei libere a Organizaţiei Mondiale a Comerţului". Şi în orice caz, lansează jurnalistul suedez, "trebuie să dăm deoparte diplomaţii şi să chemăm economiştii. Diplomaţii nu se gândesc decât la virgule şi adjective, fac prea puţine diagrame şi curbe. Să lăsăm politicienii să stabilească limitele şi economiştii să facă treaba".
Critica crescătoare a ideii de încălzire globală
La aceste îndoieli cu privire la ceea ce ar putea schimba acest summit de la Copenhaga se adaugă o critică crescătoare a ideii însăşi de încălzire globală. În Olanda, scriitorul Leon de Winter scrie pe îndelungate în NRC Handelsblad pentru a denunţa "ideea mesianică cum că umanitatea trebuie să fie protejată împotriva ei însăşi". "Din 1998, temperatura globală nu mai creşte", argumentează de Winter, folosind date criticate de majoritatea oamenilor de ştiinţă. "Înainte de a lua angajamente de restricţii drastice a liberei circulaţii de persoane şi bunuri, trebuie să fim totuşi siguri de ce [...] dar acest de ce pare să ameninţe oameni şi organizaţii [... ] care au un interes ca acest "Climategate" să fie minimizat", spune acesta, referindu-se la controversa asupra unor email-uri care arată că o echipă de oameni de ştiinţă a exclus în mod deliberat date contrazicând teza încălzirii globale.
În loc să se focalizeze doar asupra emisiilor de CO2, Leon de Winter sfătuieşte şi studierea "altor gaze cu efect de seră [...], cu efect regulator de nori [...] a petelor solare, a curenţilor oceanici şi a schimbărilor în axa planetară. Cu alte cuvinte : un set de factori foarte complecşi practic imposibil de captat într-un model informatic". O idee susţinută de climato-scepticul danez Bjørn Lomborg. Ideea de reducere a emisiilor de CO2 prin introducerea taxelor de carbon este ca "a pune căruţa înaintea calului", scrie statisticianul în Hospodárske Noviny. Ar fi mai bine după părerea lui de a investi în cercetarea asupra energiilor alternative.
Adevăratele scopuri ale conferinţei de la Copenhaga ar fi atunci : "a) a găsi modalităţi de a transporta energia din regiunile cu radiaţia solară cea mai intensă şi vântul cel mai turbulent spre regiunile cele mai locuite, b) a inventa un sistem de de stocare, astfel încât lumea să aibă energie chiar şi atunci când soarele nu străluceşte şi când vântul nu bate".
