Alegeți o limbă
În acest 9 mai sărbătorim Ziua Europei. Mă rog, sărbătorim este mult spus. Euro-filii cei mai romantici poate atârnă steagul albastru cu stele galbene de la balcon, dar altfel nu va fi mare spectacol. Şi dacă va exista vreun foc de artificii, acesta va fi numai pe pieţele financiare. Sau în sălile de reuniune din Atena, unde grecii se află confruntaţi cu misiunea aproape imposibilă de a forma o coaliţie.
Pe 9 mai 1950, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, a lansat un apel pentru reconcilierea Franţei şi Germaniei. Integrarea europeană se născuse, s-a dat numele lui Schuman unei pieţe din Bruxelles, iar 9 mai a devenit oficial Ziua Europei.
Când vorbim astăzi de Europa, este doar în termeni de criză şi de mizerie. Alegerile din weekend-ul trecut în Franţa şi Grecia n-au făcut decât să amplifice dezastrul. După "Merkozy" poate nu va fi un "Mer-lande", ci pur şi simplu "Mer-de" (rahat, în limba franceza), subliniază un observator. Şi am face mai bine să lăsăm imediat Grecia să se scufunde în Marea Mediterană.
Soluţii radicale pentru vremuri disperate
Suntem copleşiţi, de mai mult de doi ani, de un flux neîntrerupt de cobiri. Dar euro încă există şi chiar valorează mult mai mult decât atunci când a fost lansat. Chiar şi grecii mai sunt încă implicaţi. S-au putut strânge sute de miliarde de euro pentru fondurile de urgenţă şi Banca Centrală Europeană a injectat deja 1 000 de miliarde de euro în economie. Ţările se supraveghează mai mult ca niciodată unele pe celelalte. Niciodată înainte negocierile asupra bugetului nu au fost atât de mult dominate, în Belgia sau altundeva, de "ceea ce cere Europa" sau de "ceea ce interzice Europa".
Ceea ce nu înseamnă că totul este în regulă. Nici pe departe. Atunci când partide nefrecventabile câştigă influenţă la fiecare alegere, atunci când şomajul în rândul tinerilor se apropie de 50% în unele ţări, atunci când oamenii îşi trag un glonte în cap fiindcă s-au săturat de politici de austeritate, Europa se confruntă într-adevăr cu o mare problemă.
O observare atentă a abordării europene a crizei euro nu dă motive de bucurie. Măsurile luate au venit întotdeauna puţin prea târziu, erau prea vagi sau prea limitate. Ceea ce este pe placul criticilor, care se plâng de lipsa de lideri adevăraţi. Vremurile disperate cer măsuri disperate. Numai soluţii radicale mai pot permite de a apăra Uniunea de... ce de fapt? De implozie? Apelurile pentru a reporni de la zero se înmulţesc. Şi pentru început trebuie scoasă Grecia din zona euro. Este întotdeauna destul de uşor de a inventa soluţii teoretice.
Douăzeci şi şapte de siamezi
După 62 de ani, am devenit douăzeci şi şapte de siamezi ale căror funcţii vitale au ajuns să funcţioneze împreună. Ca rezultat, politicienii europeni nu au tendinţa de a face marşarier. Preţul care trebuie plătit pentru a da înapoi este în general prea pipărat sau este asociat cu incertitudine. Iată ceea ce face diferenţa între cei care sunt mereu gata să dea un sfat bun şi politicienii cu simţul responsabilităţii.
Cei din urmă se tem de aventurile nebuneşti precum demontarea completă a zonei euro. Ar fi poate posibil ca zona euro să fie împărţită în mod decent, fără valuri şi cu un vârf de curaj politic. Dar este de asemenea posibil ca lumea întreagă să înceapă să tremure. De fapt, nu putem şti nimic şi economiştii se contrazic unii pe ceilalţi.
Acest lucru face ca politica europeană să fie dură şi fermă: de îndată ce este luată o decizie, aceasta este ţinută. Următoarele decizii sunt construite pe baza acordurilor anterioare. Pagina nu devine niciodată din nou albă.
Nu este posibil să repornim de la zero, dar este posibil să facem corecţii în mers. Şi este indispensabil. Lunile care au trecut arată că trebuie îndreptată direcţia. Ritmul la care liderii politici sunt daţi jos în alegeri este fără precedent. Desigur nu cu austeritatea se câştigă alegerile, dar a devenit acum clar că austeritatea singură nu va permite salvarea economiei.
Uniunea va trebuie să ofere perspective populaţiei, şi în primul rând grecilor. Ceea ce este suficient pentru a stabili ordinea de zi a următorului summit, în două săptămâni.
