Alegeți o limbă
Au trecut douăzeci de ani de la începutul războiului din Bosnia-Herţegovina, şi şaisprezece de la semnarea Acordurilor de la Dayton, care au marcat sfârşitul războiului. Singura diferenţă între cei trei ani şi jumătate ai războiului şi cei şaisprezece ai păcii este că oamenii nu se mai ucid, ci mor de moarte naturală. Nimic altceva nu s-a schimbat. Raportul de forţe este acelaşi: sârbii sunt în continuare "agresori" iar bosniacii, "victime".
Poziţia victimei pe timp de pace convine perfect elitelor politice, culturale şi religioase bosniace: potrivit lor, însuşi sensul naţiunii bosniace este sinonim al victimizării. Căci, din momentul în care bosniacii ar înceta să mai fie victime, nu ar mai fi nevoie să îi apărăm, să-i răzbunăm şi să-i îngropăm de altfel de vii în acest mit.
Acest fapt ar anula raţiunea de a fi a elitelor patriotice care supravieţuiesc atâta timp cât mai există un duşman care să-i ameninţe pe cei care au scăpat de ororile războiului. Iar dacă lipsesc, inamicii bineînţeles, aceste elite sunt oricum gata să mobilizeze armata bosniacă, în faţa unui agresor care trebuie să fie mereu mai numeros, şi a unei victime care nu dispune niciodată de întreaga sa libertate.
Libertate în teorie
Sistemul a fost astfel conceput pentru a funcţiona într-un stil peren şi sistematic: cei care nu îi văd pe bosniaci în exclusivitate ca pe victime ale genocidului sunt automat calificaţi ca fiind apărători ai crimelor sârbeşti, sau chiar ca apărători ai unui Milorad Dodik [preşedintele Republicii Srpska, entitate sârbească a Bosniei] sau ca ucenici ai generalului Ratko Mladic [comandant al forţelor sârbeşti în timpul războiului, astăzi judecat de Tribunalul internaţional pentru fosta Iugoslavie].
Este un adevărat Catch 22 [carte cultă semnată de Joseph Heller, în care americanii se bat împotriva americanilor, care desemnează o situaţie de război absurdă, în care toată lumea pierde] bosniac: adevăratul patriot se bate pentru libertate ca şi posibilitate teoretică şi nu pentru libertate ca posibilitate reală, cea care conţine libertatea de a nu fi victimă, cea mai oribilă şi mai periculoasă dintre libertăţile posibile.
Omagiul ţării acestei victime eterne este întotdeauna spectaculos şi organizat în imense complexe sportive, ca Zetra de exemplu [construit cu ocazia Jocurilor Olimpice de iarnă din 1984]. Este de fapt chiar complexul care a adăpostit recent premiera filmului realizat de Angelina Jolie, "Pe tărâmul sângelui şi mierii".
Acest film fusese criticat cu câteva luni înainte de foşti combatanţi, de muftii din sate şi de ministrul Culturii din Sarajevo, scandalizaţi de scenariu (pe care nici nu-l citiseră de fapt), potrivit căruia o bosniacă se îndrăgosteşte de un sârb, scenariu care i-a adus Angelinei Jolie eticheta de "prostituată sârboaică". Aflând ulterior că sârbii, în film, violează bosniaca, şi asta doar în timpul premierei filmului, i-au înmânat realizatoarei Crinul de Aur, cea mai importantă distincţie naţională.
O referinţă internaţională serioasă
Astfel, ritualul care a avut loc la Zetra, nu a fost trăit ca o simplă premieră a unui film, ci ca o ceremonie de decernare a certificatului naţional de victimă. "Filmul Angelinei Jolie este cel mai bun lucru care i s-a întâmplat Bosniei-Herţegovina, de la Acordurile de la Dayton încoace", a declarat chiar, după premieră, marele mufti Mustafa Ceric, promovat cu această ocazie în gradul de "cel mai reputat critic de cinema".
Deci, Angelina Jolie reprezintă pentru Bosnia-Herţegovina ceea ce Sasha Baron Cohen, alias Borat Sagdïev, incarna pentru Kazahstan: o referinţă internaţională serioasă, chiar dacă situaţiile se află la poluri opuse. Reiese, în ciuda a tot şi a toate, că Bosnia şi Kazahstan sunt ţinuturi îndepărtate care au nevoie, pentru a-şi justifica existenţa, de a fi recunoscute de Hollywood.
Aspect care nu poate decât dăuna Bosniei-Herţegovina, dat fiind faptul că elitele din Astana nu au calificat "Borat" ca fiind cel mai prost lucru care s-a întâmplat în Kazahstan de la proclamarea independenţei sale.
Din Serbia
Un film care nu ne lasă indiferenţi
Încă de la ieşirea în sălile de cinema din Serbia a filmului "Pe tărâmul sângelui şi mierii", presa de senzaţie a luat-o în vizor pe realizatoarea Angelina Jolie. Sârbii sunt astfel reprezentaţi ca "terorişti şi violatori în serie", consideră cotidianul Kurir, declarând actriţa ca persona non grata în Serbia. Confratele său, Press, denunţă un scenariu scris de generalul Wesley Clark şi Richard Holbrooke, respectiv comnadan al forţelor NATO care au condus la războiul împotriva Serbiei şi negociator la originea Acordurilor de la Dayton, asupra independenţei Bosniei-Herţegovina, în 1995. Pentru cotidianul Blic totuşi, nu este vorba decât despre o poveste de dragoste bazată pe diverse mărturii. Şi cere "patrioţilor să nu facă o ditamai dramă naţională dintr-un simplu film", indicând că "anumiţi indivizi continuă să ţină Serbia în captivitate continuând să se afle în război împotriva lumii întregi".
