“Franţa dă pagina triplului A”, scrie publicaţia Les Echos, în timp ce pe 12 iulie, agenţia de rating Fitch a scăzut nota Hexagonului de la AAA la AA+. Fitch, care era ultima din marile agenţii de rating ce acorda încă Franţei nota maximă, îşi explică decizia printr-o îndatorare durabilă ridicată, explozia şomajului şi absenţa creşterii. În timp ce această degradare este însoţită de o perspectivă stabilă, Les Echos consideră că este “puţin probabil” ca datoria franceză să fie luată în colimator pe pieţe.
şi Italia a fost lovită de Standard&Poor’s, şi că situaţia economică în Grecia, Portugalia, Spania, Cipru şi Slovenia este una proastă.
Criza din zona euro este departe de a se fi terminat, şi înainte de toamnă, o altă bătălie alarmantă se anunţă. Pe 22 septembrie, alegătorii germani vor avea ocazia de a denunţa politica europeană a Angelei Merkel. Opinia publică este tot mai puţin favorabilă unui ajutor oferit ţărilor mediteraneene, unde există puţine speranţe de ameliorare.