Criza din zona euro

Planul amar al celor 85 de miliarde

Publicat pe 29 noiembrie 2010 la 11:16

Cover

Este o afacere de 85 de miliarde de euro. Acum depinde de noi”, titrează ziarul Irish Independent, la o zi după ce UE şi FMI au aprobat salvarea de 85 de miliarde de euro pentru această ţară atât de afectată din punct de vedere economic. Masiva injectare de numerar va însemna o medie de 5,8% în dobânzi, o cifră pe care Irish Examiner o descrie ca fiind “copleşitoare” şi a cărei plată va însemna o medie de 10 miliarde de euro anual. Ziarul Irish Independent scrie că ajutorul s-a acordat cu condiţia ca Irlanda să contribuie la propria sa salvare cu 17 miliarde şi jumătate de euro provenite din fondurile de pensii (12 miliarde şi jumătate) şi din rezervele sale de numerar. “Până acum”, semnalează ziarul din Dublin, “potrivit legii irlandeze şi a UE era ilegală folosirea fondurilor de pensii pentru a acoperi cheltuielile curente”.

Acesta nu este un plan de salvare”, scrieeditorialistul Irish Times Fintan O’Toole, maestru de ceremonii în timpul protestelor împotriva măsurilor de austeritate care au reunit 100.000 de persoane pe 27 noiembrie. “Este cea mai lungă notă de răscumpărare din istorie: faceţi ceea ce vă spunem şi poate, cu timpul, vă veţi recupera ţara”. O’Toole acuză UE că ar fi “doar creditori ai băncilor europene şi ai BCE” şi adaugă că “există două opţiuni internaţionale pentru a trata cu state în faliment sau delincvente: opţiunea Versailles şi opţiunea Planului Marshall. După Primul Război Mondial, Tratatul de la Versailles a impus compensaţii grele Germaniei, ajutând atât la distrugerea Germaniei cât şi a Europei... Salvarea de ieri, a falitei si delincventei Irlande este mai degrabă apropiată opţiunii Versailles decât Planului Marshall”.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect