Alegeți o limbă
Scara la care, în mod organizat, Biserica Catolică şi Instituţiile Statului au aplicat rele tratamente minorilor, prezentată în raportul Comisiei pentru Urmărirea Abuzurilor comise impotriva copilor, este prea largă pentru a putea fi prezentată într-un articol.
Intre 1936 şi 1970, 170 000 de copii au fost internaţi în aproximativ 50 de internate, ceea ce înseamnă în medie un copil din 100 pentru fiecare grupă de vârstă.
Numărul de cazuri de violenţă împotriva copiilor este inimaginabil astfel că ne vom centra doar pe câteva cazuri.
Un Frate se enervează când unul dintre elevi, mai lent în gândire, întârzie să-i dea răspunsul potrivit : “el a lovit acel copil iar apoi l-a prins de cap şi i l-a zdrobit ...de bancă”. Un copil işi aminteşte de un bărbat care îl bătea mereu : “Era ca un lup. Când îşi ieşea din minti îşi încleşta falca şi îşi arăta colţii...” Un Frate a dat volumul radioului la maxim când un băiat i-a intrat în cameră. El i-a spus băieţelului : “scoate-ţi pijamaua, acum o să poţi striga cât pofteşti, ticălosule”.
Cum fost posibil ca societate noastră să permită internarea copiilor într-un sistem al terorii ? De ce noua Irlandă Independentă a susţinut sistemul taberelor de reeducare pentru copii, conduse cu o violenţa arbitrară, acută depravare şi aplicarea de pedepse inimaginabile?
De obicei acest tip de instituţii sunt asociate sistemelor totalitariste. Irlanda nu a avut un regim totalitar însă i-a creat, în special pentru copiii săraci, efectele. Metodele de tratament utilizate în internatele pentru copii erau comparabile cu cele din câmpurile de concentrare: capete rase, utilizarea umilinţei şi a dezorientării pentru a distruge orice urmă de personalitate şi de respect de sine, stabilirea de reguli ca pentru puşcariaşi, bătăi aplicate în timp ce erau atârnaţi, legaţi de ziduri.
Cum a fost posibil să creem acest sistem totalitar? Cel mai simplu ar fi să vorbim cu monştrii. Totuşi Surorile şi Fraţii care conduceau aceste tabere de reeducare proveneau din familii simple de fermieri, comercianţi, oameni normali de pe stradă. Erau fete şi băieţi din familii bune, şi reprezentau mândria parinţilor lor intrând în diverse ordine bisericeşti.
Mulţi dintre aceştia nu au fost sadici la început. Insă au învăţat, cum învaţă întotdeauna torţionarii, să- şi dezumanizeze victimele şi să trateze faptele oribile ca şi cum ar fi normale. Acest sens al normalitaţii a fost reîntărit prin dinamizarea grupurilor în care cei care au fost deja torturaţi la sânge îi torturează la rândul lor pe cei care încă nu au fost torturaţi. Un Frate povesteşte comisiei despre un incident în care unul din camarazii Fraţi a izbucnit în aplauze când a aflat că unul dintre copii pe care el i-a pedepsit zdrobindu-i faţa nu suferise o pedeapsa atât de dură până în acel moment.
Exsitau informaţii despre ceea ce se întâmpla. Nu doar Departamentul de Educaţie avea informaţii depre practicarea cultului violenţei, dar şi cei doi piloni, Statul şi Biserica.
In anii ’60 atât primul ministru al Irlandei, Eamon de Valera cât şi arhiepiscopul Dublinului, Mc Quaid, au fost personal informaţi despre această stare de lucruri. Practicarea cultului violenţei nu ar fi putut supravieţui fără cele trei motive : putere, sex şi clasă (socială). Torţionarii şi-au tras puterea din imensa statură a bisericii care era o cloacă de impunitate. Violenţa instituţiilor era manifestarea puterii de care acestea beneficiau. Un Frate a spus comisiei că “faptul că era capabil de a bate copii îi dădea senzaţia puterii”.
Gradul de perversitate cu care această putere se manifestă sugerează că aceasta (puterea) se afla în mâinile un grup de oameni care nu erau obişnuiţi să aibe puterea. Produse ale unei societăţi foste colonii, având un puternic sentiment de inferioritate şi trăind ei însuşi sub o structură autoritaristă religioasă, unii din aceşti oameni consideră că puterea pe care o au le dă libertatea de a face orice. Un incident povesteşte despre un Frate care a forţat un băiat de 12 ani să lingă excrementele care se aflau în papucii săi. O cultură în care o persoană poate face orice îi place devine una în care nu mai rămâne nimic de facut.
Al doilea factor de putere a fost sexul, iar religia promova ura faţă de corp, ura pe care Fraţii o exprimau prin maltratarea “corpurilor” pe care le aveau în subordine. E vorba mai apoi de perversiunile sexuale şi plonjarea între obsesia pentru puritate şi obsesia predatorilor sexuali. Un martor a spus comisiei :
”Sex? Prima mea experienţă sexuală a avut loc într-o bucătărie, strivit de un boiler care îmi ardea picioare în timp ce eram violat de Fratele Dax”.
A treia forţă a fost clasa. Societatea Irlandeză era o societate în care clasa de mijloc îşi manifesta insecuritatea statutului social printr- un refuz isteric al sărăciei. Această violenţă a fost alimentată printr-o ură psihotică a tot ceea ce nu era conform modelului de familie creştină respectabilă. In Goldenbridge, fetelor li se spune că sunt murdare şi “mai rele decât soldaţii care l-au crucificat pe Isus”. Băieţilor care erau fii de mame singure li se spunea că mamele lor erau “curve bătrâne”.
Instituţiile au impus acest coşmar, dar aceste relaţii perverse între putere, sex şi clasa socială erau deja raspîndite la scară largă în sânul societăţii. Erau acea parte sumbră a Republicii Irlandeze care nu a fost niciodată scoasă la lumină.
