Alegeți o limbă
“Duminică noaptea, Vladimir Putin a intrat în faza Brejnev”, scrie în The Guardian cronicarul Luke Harding:
În momentul în care a încetat să mai fie pur şi simplu un lider ales pentru a deveni preşedinte pe viaţă. După ce a evitat cu grijă regulile efectuând un mandat de prim-ministru (conducătorii ruşi nu pot îndeplini mai mult de două mandate de preşedinte, consecutiv), Putin poate în prezent să continue la infinit. Brejnev a făcut-o 18 ani, Stalin 31. În ciuda zvonurilor unei revoluţii la porţile Kremlinului, care pariau împotriva lui Vladimir-Leonid? Confruntat cu spectrul unei Revoluţii Portocalii, Putin are două opţiuni: el poate să-i calmeze pe manifestanţi cu vagi promisiuni de reforme liberale sau poate să utilizeze aceleaşi tactici lugubre ale KGB care au servit în ocaziile precedente: liste negre ale opozanţilor principali, arestări şi acuzaţia permanentă făcută duşmanilor că sunt trădători în serviciul Occidentului şi infiltraţi susţinuţi de Washington. Putin pare să se îndrepte spre această a doua şi cea mai brutală opţiune.
Şi dacă noul locatar de la Kremlin vrea să evite o revoluţie, scrie Westdeutsche Zeitung, el trebuie să înveţe să facă nişte compromisuri şi să se metamorfozeze din suveran autoritar în conducător pragmatic. Fostul preşedinte sovietic Mihail Gorbaciov definise dilema lui Putin într-un mod corect:
Dacă nu se învinge pe sine şi nu schimbă lucurile, lucrurile se vor sfârşi în stradă”. Comunitatea internaţională nu doreşte ca primăvara arabă să fie urmată de una rusească. Germania depinde în mod deosebit de această ţară ca partener stabil în planul materiilor prime şi al comerţului. Până astăzi, nu a trebuit să ne neliniştim de livrările de petrol şi gaz. Dar să nu ne punem un văl pe ochi: amurgul ţarului rus a început.
Pe aceeaşi lungime de undă, în Wprost, filozoful şi istoricul ideilor Marcin Król notează că:
Europa – mediocrii săi lideri politici, dar şi conducătorii din trecut, care apar astăzi ca nişte giganţi politici – au dorit mereu ca pacea şi calmul să prevaleze în Rusia. Iată de ce Putin este soluţia perfectă pentru Europa; ceva de care este perfect conştient, netemându-se de opoziţia internă. De fapt, Europa ar fi favorabilă unei evoluţii democratice în Rusia, cu condiţia ca procesul să fie pacific, fără baie de sânge nici bulversare a relaţiilor internaţionale. În alţi termeni, Europa ar fi fericită ca puterea din Rusia să fie cucerită prin forţe cu adevărat democratice, dar ea nu va ridica un deget pentru a ajunge la acest rezultat.
O părere împărtăşită şi, în *Corriere della Ser*a, de fostul corespondent la Moscova, Arrigo Levi, care se întreabă “ce poate face Europa” cu Rusia.
La douăzeci de ani de la căderea URSS, încă nu ştim dacă ruşii “au învăţat să se folosească bine de libertate”, cum spunea ultimul conducător sovietic Mihail Gorbaciov: speranţa că Rusia va deveni de pe o zi pe alta o democraţie multipartită era poate puţin prea optimistă […]. Se pare că dorinţa de reformă care se manifestase cu forţa în capitală nu este împărtăşită de restul lumii din această ţară imensă. […] Dar lucrurile fiind ceea ce sunt, este în interesul Europei să menţină o relaţie stabilă de coexistenţă paşnică şi de cooperare economică şi politică, oricare ar fi condiţiile.
“Condiţiile în care dl Putin a smuls această întoarcere la Kremlin […] i-au lăsat fără îndoială un gust amar”, notează şi Le Monde:
nici la Moscova nu a avut majoritatea. Contrar aparenţelor, Vladimir Putin nu mai este singurul stăpân la el acasă. Pentru această victorie, el a trebuit să se bată ca niciodată pentru a o obţine. Rusia s-a schimbat. Mişcarea de protest fără precedent care a zguduit capitala, şi mai multe mari oraşe ale ţării, după alegerile legislative pătate cu supiciuni de fraudă din 4 decembrie, arată trezirea unei categorii de cetăţeni, pe care va trebui să conteze stăpânul de la Kremlin. Această nouă clasă de mijloc urbană şi informată, a apărut şi prosperat, în mod paradoxal, sub Putin. […] Dacă vrea […] să modernizeze Rusia, să diversifice economia sa şi să facă din ea o ţară care să conteze pe scena mondială [...] el trebuie să lucreze cu această clasă medie rebelă [şi] să arate că, dacă Rusia s-a schimbat, şi el este capabil să evolueze.
