Faimoasele e-mail-uri ale "bancherului" care a anunţat falimentul pe 25 martie [Ziua Naţională a Greciei şi data viitorului Consiliu European] şi întoarcerea la drahmă au semănat îndoiala într-un corp social deja sceptic. Analfabeţii internetului şi neofiţii care înghit orice "explicaţie" a misterelor universului transferă masiv acest e-mail, răspândesc acest zvon stupid şi extind panica.
Desigur, e-mailul Apocalipsului este sădit într-un pământ pregătit să dea roade: potrivit sondajului agenţiei Public Issue, insecuritatea şi pesimismul grecilor cu privire la viitorul lor bate orice recorduri. Nouă greci din zece se simt ameninţaţi, opt din zece cred că ne îndreptăm în direcţia greşită, şapte din zece sunt convinşi că situaţia lor se va agrava.
Ceea ce întăreşte percepţia larg răspândită că ţara se duce de râpă. Iar inacţiunea a invadat totul: ea amorţeşte corpul şi mintea. Este foarte vizibil în sectorul public, unde serviciile rămân îngheţate şi dorm, fie pentru că nu primesc îndrumări din partea responsabililor politici, fie din cauza lipsei de resurse, fie pentru că frica de a fi controlaţi inhibă funcţionarul de bază. Inacţiunea este de asemenea evidentă în guvern: impulsul iniţial pentru aplicarea dispoziţiilor [planului de austeritate] s-a atenuat rapid, şi chiar şi punerea în aplicare a anumitor măsuri necesită energie şi credinţă. Şi asta este ceea ce lipseşte.
Exploatarea originalităţii economiei mediteraneene
Trăim acum o teribilă criză de leadership, dar şi o teribilă criză de identitate. Elita conducătoare actuală nu va mai exista în câţiva ani, în orice caz nu sub forma de astăzi. Multe feţe vor dispare de pe scenă, câţiva vor supravieţui, iar alţii vor dori să exprime societatea aşa cum se formează în chinurile noutăţii.
Această bătălie a exprimării colective pare deja larg răspândită, prin diverse manifestări: colective, grupuri de voluntari, reviste, bloguri de întreprinderi. Dar, mai ales, tinerele generaţii, umilite de un orizont violent, se îndreaptă încet dar sigur spre universul individualist al anilor '90 şi 2000. Cei între 20-40 de ani sunt o sursă valoroasă de forţă de muncă, din păcate subestimată şi sufocată. Elita actuală a respins noile forţe departe de centrele de decizie, cu excepţia cazului în care aparţin unei mari familii. După punctul culminant al mobilităţii sociale, în anii '80 şi '90, mişcările au fost drastic încetinite.
Acest imobilism social a avut efecte negative asupra scenei politice şi administraţiei publice, unde predomină Familiile şi intermediarii. A afectat de asemenea mediul afacerilor: mica piaţă naţională este obsedată de neoliberalismul importat şi nu exploatează caracterul original al economiei mediteraneene (întreprinderi mici, administraţii mici...). Putem vedea rezultatul: carteluri, corupţie, un stat privatizat şi distrugerea claselor defavorizate.
Tineri excluşi, sub-evaluaţi, sufocaţi
Marea majoritate a tinerilor greci care intră în viaţa activă cu perspective sumbre au un nivel ridicat de educaţie şi, mai ales, o gândire cosmopolită pe care generaţiile anterioare nu o aveau. Este tânăra generaţie a mondializării şi a internetului. Ea este cel mai bun element aflat la dispoziţia societăţii noastre îmbătrânite şi cu slabă natalitate, o societate fără morală şi, în mare măsură, pesimistă.
Dar aceşti tineri sunt excluşi, sub-evaluaţi, sufocaţi. Ţara noastră nu a mizat pe ei pentru renaşterea sa, întrucât sistemul nu este interesat nici de această renaştere nici de supravieţuirea lui. El nu se adresează acestei generaţii, ci o ignoră, o sacrifică.
Părinţii din clasa de mijloc, după ce au cheltuit bani şi sentimente pentru progenitura lor, contemplează această situaţie, neputincioşi, temători, şi nu-şi pot nici apăra nici proteja copiii sau, şi mai rău, societatea mizerabilă pe care au construit-o sau au tolerat-o. Ne confruntăm cu un paradox dramatic: Grecia îşi sacrifică copiii pentru păcatele unei elite inutile. Cum se vor descurca aceşti tineri în aceste condiţii?
Este teribil să constaţi cât de lipsit este guvernul nostru de entuziasm şi de motivaţie. Ducem lipsă şi de o anume doză de respect de sine şi de un minim de sentiment de coeziune. Carenţe care se consolidează una pe cealaltă.
Aceste neajunsuri şi acest sistem formează un balon. Acest balon se va sparge în curând, inevitabil. Din durerea şi ruinele acestei rupturi se va naşte o nouă Grecie, cu stimă de sine-însăşi, cu mobilitate socială, cu speranţă şi cu un scop comun. Şi un scop comun pentru oameni: să supravieţuiască în libertate.
Plan de salvare
Flexibilitate faţă de rigoare
Pe 11 martie, cele 17 ţări din zona euro s-au pus de acord pentru a scădea nivelul dobânzii la împrumuturile făcute de Grecia de la 5,2% la 4,2% şi pentru a majora durata rambursării lor de la 3 ani la 7 ani şi jumătate. Această decizie, cerută de premierul Georgios Papandreu şi care trebuie să fie confirmată în timpul Consiliului European din 25 martie, a fost luată în schimbul unui angajament al guvernului grec de a accelera şi a extinde programul său de privatizare la 50 de miliarde de euro de acum până în 2013. În timp ce Atena s-a felicitat pentru acest acord, cotidianul To Ethnos consideră că accentuează politica de “austeritate pentru toţi”.