Se strânge menghina imigraţiei ilegale

Publicat pe 25 aprilie 2012 la 11:16

"UE se mobilizează împotriva imigraţiei ilegale", titrează cotidianul danez Berlingske, care dezvăluie faptul că Danemarca, care ocupă preşedinţia turnantă a UE, trebuie să propună în 26 aprilie, în timpul unui consiliu de miniştri ai Justiţiei şi de Interne, 90 de măsuri care doresc să lupte împotriva unui fenomen care "a crescut cu 35 % în timpul anului trecut".

Printre măsurile propuse, o mai bună cooperare cu ţările de origine, de exemplu cele din Maghreb, întărirea dispozitivului Frontex şi supravegherea frontierei dintre Greci şi Turcia, ca şi o mai bună gestiune a fluxurilor migratorii, a expulzărilor şi a luptei împotriva traficului de fiinţe umane. Iniţiativa răspunde în acelaşi timp îngrijorării crescânde a Danemarcei faţă de imigraţia ilegală, chiar dacă, notează ziarul:

potrivit ministerului Justiţiei, nu se ştie cu exactitate câţi imigranţi ilegali numără Danemarca - avem doar o frică justificată ca numărul mare de imigranţi ilegali care se află acum în Grecia şi Italia, să înceapă să se dirijeze spre Nord.

Aceste măsuri se justifică şi prin măsuri practice, consideră Marlène Wind, de la Universitatea din Copenhaga, citată de cotidian:

Newsletter în limba română

problemele imigraţiei ilegale dăunează pieţei interne şi spiritului european al liberei circulaţii. Va fi deci o victorie - şi pentru preşedinţia daneză - dacă acest proiect este dus la bun sfârşit.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect