Silvio Berlusconi şi Vladmir Putin la reşedinţa de vacanţă acestuia din urmă, la Zavidovo, lângă Moscova.

Silvio şi Vladimir, legături periculoase

Printre documentele confidenţiale difuzate de Wikileaks, unele evidenţiază îngrijorarea Washington-ului faţă de natura personală a relaţiei dintre Vladimir Putin şi Silvio Berlusconi, şi bănuiala că Italia este un fel de cal troian al Rusiei pentru a influenţa - inclusiv prin corupţie - politica energetică a Europei.

Publicat pe 9 decembrie 2010 la 17:21
Silvio Berlusconi şi Vladmir Putin la reşedinţa de vacanţă acestuia din urmă, la Zavidovo, lângă Moscova.

Administraţia americană se teme, de fapt, de riscul ca un aliat NATO istoric precum Italia, să se lase să alunece pe o pantă periculoasă. În notele diplomatice difuzate pe WikiLeaks, americanii amintesc faptul că Italia a avut întotdeauna toată latitudinea pentru a-şi conduce iniţiativele cu Rusia sau cu lumea arabă.

Destul de uşor de înţeles, având în vedere poziţia noastră geografică, şi constrângerile politice interne, cum ar fi existenţa celui mai puternic partid comunist din Europa Occidentală. Dar era un joc care nu speria Washington-ul, deoarece putea fi interpretat - şi deci gerat - potrivit criteriilor geopoliticii şi geo-economiei. Astăzi, contextul este diferit.

Considerat ca fiind Biblia Strategiei SUA asupra relaţiilor energetice dintre Rusia şi Europa, raportul "Eurasian Energy Security" (Securitatea Energetică în Eurasia) a fost scris de Jeffrey Mankoff, specialist în materie pe lângă Council of Foreign Relations (Consiliul de Relaţii Externe), un think-tank bi-partizan care a inspirat adeseori politica externă a administraţiilor republicane şi democrate.

ENI: un instrument în relaţiile dintre Putin şi Berlusconi

Analiza lui Mankoff descrie rolul Gazprom-ului astfel: "o întreprindere care uneori se identifică cu guvernul rus el-însuşi, servind scopurile lui Putin de a gestiona relaţiile cu Europa întărâtând ţările unele împotriva celorlalte". Aceasta este strategia pe care Putin a construit-o cu răbdare în decursul celor opt ani ai preşedinţiei sale; din 2000 în 2008 "gazul a devenit un element central al puterii", continuă specialistul.

Newsletter în limba română

Italia este un element crucial al acestei strategii, deoarece, "cu Germania, ea reprezintă aproape jumătate din importurile de gaz rusesc în Europa Occidentală". Împreună, aceste două ţări reprezintă aproximativ 40% din profiturile totale ale Gazprom-ului, un gigant care, prin natura sa, sfidează "sistemele de reguli transparente, controalele judiciare şi autorităţile de supraveghere" ale Uniunii europene.

Văzut din America, pericolul este că "pentru Europa, creşterea dependenţei faţă de un grup unic care coincide cu un guvern străin ridică probleme de securitate, transparenţă, şi manipulare politică potenţială". Cei care, ca Italia, au alunecat într-o relaţie intimă cu Moscova, riscă să servească intenţiile celei din urmă în detrimentul unităţii între europeni.

Suspiciunea că ENI, gigantul energetic italian, a devenit un instrument în relaţiile dintre Putin şi Berlusconi, este întărită de unele măsuri decisive în procesul de "centralizare" a puterii energetice în Rusia.

În raportul său, Mankoff aminteşte că, "în timpul celui de-al doilea mandat prezidenţial, Putin a accelerat drastic concentrarea activităţilor legate de gaz şi petrol spre cei doi giganţi ruşi Gazprom şi Rosneft. Întreprinderile care erau deţinute de oligarhi privaţi precum Yukos a lui Mihail Hodorkovski au fost consumate".

Iar la vremea respectivă Yukos a fost apoi supus la un portaj financiar [achiziţionarea temporară de acţiuni] de ENI şi ENEL, primul furnizor italian de energie electrică. Unele companii occidentale au fost admise în aceste jocuri, remarcă Departamentul de Stat, care reaminteşte expulzarea a BP şi Shell obligaţi, sub preşedinţia lui Putin, să renințe la investiţiilor lor cele mai importante din Rusia.

Privit de la Washington, ceva este în neregulă

După această concentrare a imperiului său energetic, unde politică şi afaceri coincid, şi în care numai cei mai docili străini sunt acceptaţi, Putin a trecut la faza a doua a strategiei sale. "Este vorba", explică Mankoff, "de a împiedica accesul direct al Europei la resursele energetice din Marea Caspică, repartizate în principal între Azerbaidjan, Kazahstan şi Turkmenistan. Rusia, rezervându-şi controlul coridoarelor sale de acces la Marea Caspică, accentuează dependenţa Europei faţă de ea. Consecinţele strategice pentru relaţiile noastre atlantice sunt expunerea aliaţilor noştri europeni la influenţa Moscovei".

Din nou, această strategie se află în mâinile unui "mic grup de giganţi de stat, cum ar fi Gazprom, care nu oferă transparenţă". Mai ales acest aspect atrage atenţia Casei Albe şi a secretarului de stat Hillary Clinton: "corupţia sistemică în sectorul rus inoculează corupţie în politica europeană".

Ne putem deci întreba cine a cedat tentaţiilor banilor şi cum? La Washington, se menţionează cazul fostului cancelar german Gerhard Schröder, cooptat în calitate de preşedinte al Consiliului de administraţie al consorţiului de gazoducte Nord Stream, geamăn septentrional al proiectului South Stream. Propusă de către ruşi, această preşedinţie a fost recent refuzată de fostul preşedinte al Comisiei Europene Romano Prodi.

Departamentul de Stat repetă principala acuzaţie adusă de Statele Unite ale Americii: "Nord Stream şi South Stream servesc la întărirea influenţei Rusiei în Europa. Îngrijorarea noastră este întărită de indiciile de corupţie care vin de la Kremlin". South Stream este în concurenţă directă cu proiectul Nabucco, sprijinit de Uniunea Europeană: doar cel din urmă permite efectiv de a ocoli Rusia. Dacă alegerea depinde exclusiv de criterii economice, atunci este simplă: "South Stream va costa aproape dublu faţă de Nabucco", observă Mankoff. Şi atunci, de ce s-a implicat ENI într-un proiect anti-economic, se întreabă americanii? Privit de la Washington, ceva este în neregulă.

Interesele personale, motorul politicii externe italiene

O altă lovitură pentru fiabilitatea proiectului Nabucco a căzut în vara anului 2008, cu războiul dintre Georgia şi Rusia: pentru a funcţiona, conducta are nevoie de stabilitate în Georgia şi în celelalte foste republici sovietice. Atenţia Departamentului de Stat faţă de Berlusconi reînvie exact în acel moment, când preşedintele Consiliului italian afişează o poziţie pro-Rusia, opusă celorlalţi membri NATO.

Raportul secret al lui Mankoff emite pentru prima oară bănuieli în privinţa lui Berlusconi şi a acoliţilor săi, cea de "a întreţine cu interlocutorul rus relaţii financiare de ordin personal". Gravitatea războiului din Georgia ar trebui să consolideze coeziunea între europeni şi să scoată în evidenţă riscurile asociate cu o dependenţă energetică excesivă faţă de Moscova. Italia, din contră, se demarchează. Suntem la o răscruce.

Şi devine urgent pentru Washington de a afla mai multe despre aceste suspiciuni "de interese cu caracter personal între Putin şi Berlusconi", care ar putea fi motorul alegerilor în politica externă italiană.

Pericolul, îl avem sub ochi: Italia poate deveni un pion pe tabla de şah a lui Putin, instrumentul care va împărţi Uniunea Europeană sau care o va menţine divizată pentru a profita de slăbiciunea fiecărui partener în relaţii bilaterale. "Dependenţa faţă de semi-monopolul rusesc asupra gazului poate pune fiecare dintre guvernele europene într-o poziţie care le-ar face incapabile să reziste cerinţelor politice de la Moscova", conchide Jeffrey Mankoff.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect