Alegeți o limbă
Social-democraţii se îndreaptă spre o învingere electorală [în faţa coaliţiei de centru-dreapta condusă de prim-ministrul pe plecare Fredrik Reinfeldt]. În 2006 au suferit o înfrângere cu 35% din voturi iar rezultatul de duminică probabil nu va depăşi 30%, ceea ce va stârni fără îndoială editoriale sardonice constatând că influenţa social-democraţiei în ţară nu mai este. Este de aşteptat ca partidul să producă aceeaşi analiză ca în 2006: suedezii apreciază sincer politica pe care o conducem, dar nu comunicăm bine.
Sociologul Stefan Svallfors, decanul cercetării asupra statului bunăstării, "proiectul grandios" al social-democraţiei, împărtăşeşte această analiză. Din 1986 el a chestionat în mod regulat suedezii asupra părerii lor despre sistemul social şi despre stat. "Nimic nu arată că suedezii ar fi dispuşi să renunţe la conceptul de redistribuire a bogăţiei, de finanţare colectivă şi de organizare publică", asigură acesta.
Suedezului nu-i place colectivismul
Cu alte cuvinte, politica urmărită de social-democraţi ar fi bună, dar comunicarea ar fi proastă. Această explicaţie este ea suficientă ? Oare nu s-a produs o schimbare în rândul populaţiei ? Să luăm doar exemplul banilor. Suedia este astăzi ţara din lume care are cel mai mare număr de acţionari, potrivit Biroului de Consiliere Sparekonomen. Aproape 25% din suedezi au acţiuni. Dacă se includ fondurile de pensii şi alte diverse fonduri, această cifră se ridică la 80%. Suedezii sunt acum bogaţi. Această evoluţie nu a împins oare suedezii să se gândească mai mult la propriile lor finanţe decât la decalajul social, atunci când se găsesc în cabina de vot ?
Cartea "Suedezul este el un om ?" [ Är svensken în människa ?] de Henrik Berggren şi Trädgårdh Lars, încearcă să urce la rădăcinile temperamentului suedez. Cei doi autori au ajuns la concluzia că suedezului nu-i place colectivismul. Din contră, spun ei, proiectul politic al Suediei şi al social-democraţiei a fost fondat pe un individ puternic şi solitar, în acelaşi timp referindu-se la idealul lui de egalitate şi justiţie, şi astfel legitimează un stat puternic. Scopul nefiind o comunitate sudată în care toată lumea se aşează în cerc şi se îmbrăţişează. Este mai degrabă vorba ca fiecare să-şi asume propriile responsabilităţi şi să pună de la sine.
Faptul că finanţele lor personale sunt în formă bună poate că nu a făcut suedezii mai lacomi, dar a trezit în ei o fibră adormită pe care social-democraţii nu au ştiut să o exploateze. Studiul profesorului Svallfors asupra solidarităţii dintre compatrioţii săi nu este fără defecte. Acesta măsoară, în esenţă, înclinaţia suedezilor de a-şi plăti impozitele - este posibil să fi solidar fără a dori să îmbrăţişezi statul sau fără a considera că este "cool" de să-ţi declara veniturile. Studiul are, de asemenea, mulţi ani. Iar, începând din 2006, fondul asigurărilor pentru şomaj şi-a revizuit serviciile în scădere, farmaciile au fost privatizate, asigurările de sănătate nu mai sunt la fel de generoase, reducerile de impozite au atins mai multe domenii - impozit pe avere, impozit funciar. Aceste reforme oare nu au schimbat suedezii ?
Fiecare pentru sine
Politica ocupării forţei de muncă condusă de către guvern nu se mai bucură de acelaşi sprijin. Astăzi, suedezii care gândesc că statul trebuie să investească în lupta împotriva şomajului sunt mai puţin numeroşi. "Fie oamenii nu cred în eficacitatea măsurilor guvernului în materie de ocupare a forţei de muncă, fie încep să vadă şomajul ca fiind o problemă care îi afectează numai pe şomeri", analizează Stefan Svallfors. Poate asta nu au înţeles social-democraţii ? Că suedezii gândesc că şomerii ar trebui să se ocupe de ei înşişi ?
Pentru Henrik Berggren şi Lars Trädgårdh, acest lucru nu pare atât de neobişnuit. Acest raţionament a existat dintotdeauna aici, latent, gata să iasă la suprafaţă. Acesta în esenţă consistă în a gândi că fiecare individ trebuie să se descurce singur, să ia orice loc de muncă disponibil, să se scoale de dimineaţă chiar dacă nu are chef. Doar fundalul acestor alegeri - şi eşecul social-democraţilor - nu a fost în primul rând etica muncitorului ? Acest concept atât de drag angajaţilor model din mişcarea muncitorească. Potrivit sondajelor de opinie, suedezul îşi bănuieşte vecinul său de a frauda sistemul de asigurări medicale. O practică de care are oroare. El nu mai vrea nici sprijin din partea statului. Conceptul de etică a muncii oare a căpătat întâietate faţă de cel de egalitate solidară ?
